Maramures dans tous ses états

Primavara

Biblioteca – un spaţiu public ? (2)

Biblioteca – spaţiu public?

Ca să putem vorbi pe deplin despre spaţiul public al bibliotecii, trebuie să evaluăm măsura în care aceasta răspunde unora dintre criteriile care fac dintr-un loc sau o reţea de locuri un spaţiu public. Împărtăşim aici ideea exprimată în unele dintre teoriile contemporane după care un loc (topos), luat în dimensiunile sale geometrice sau topografice, o suprafaţă de betonată, asfaltată sau plantată, nu este suficientă, nici măcar necesară, pentru a căpăta atributul de public. Că în expresia „spaţiu public” termenul înşelător este mai degrabă cel de „spaţiu”, atîta vreme cît rămînem la o comprehensiune fizicalist-newtoniană a lui şi nu-l gîndim ca nume al unei deveniri, spaţializare, iar în cazul spaţiului public, nume al unei spaţializări a ceea ce este public sau devine public prin chiar această spaţializare. Să clarificăm această idee modulînd-o pe cazul specific al bibliotecii.

Biblioteca – un spaţiu public ? (1)

Pentru a putea defini biblioteca drept un spaţiu public trebuie să identificăm acele trăsături spaţiale şi non-spaţiale ale spaţiului public ce pot fi atribuite ori recunoscute unei biblioteci.

Astfel, din punct de vedere spaţial vorbim despre bibliotecă în sensul unui spaţiu determinat în interiorul ţesăturii urbane, structurat, capabil să găzduiască, să provoace şi să stimuleze oameni, evenimente, acţiuni.

Din punct de vedere non-spaţial, trăsăturile spaţiului public ni se înfăţişează mai degrabă ca o serie de atribute pe care biblioteca le poate căpăta şi de funcţii pe care le poate îndeplini sau nu. Dacă pentru spaţiul public în general putem vorbi de însuşiri precum accesibilitatea, conflictualitatea, vizibilitatea, comunalitatea, o temporalitate, o raţionalitate şi o sensibilitate specifice, care dintre aceste însuşiri pot fi recunoscute bibliotecii astfel încît ea să poate fi considerată un spaţiu public?

Introducere

În percepţia publică a societăţii româneşti actuale, biblioteca îşi găseşte tot mai greu un loc onorabil. Dacă această societate pare tot mai hotărît orientată spre succesul imediat după reţete de cele mai multe ori gata făcute, conform unei logici primitive a capitalismului de piaţă în care timpul nu este niciodată un aliat al profitului, iar spaţiul doar un conglomerat de locuri cu potenţial investiţional, biblioteca se înscrie în contratimp şi contraspaţiu cu o asemenea logică. Între imaginea unui loc al trecerii obligatorii pentru studenţi, profesori şi cercetători cu misiunea precisă a informării în vederea atingerii unui scop limitat (un examen, un curs, un articol de scris) şi folclorul urban de proastă calitate care o recodifică prin metonimie pentru a o asimila divertismentului bahic, biblioteca are de recîştigat un prestigiu şi o funcţie socială într-o bătălie inegală cu forţele şi formele seducătoare ale consumului. Ştiind bine că întoarcerea la modelul arhivei specifice modernităţii timpurii sau chiar unor epoci mai îndepărtate nu e posibil decît cu preţul unui nou defazaj în raport cu actualitatea, în ce fel se poate propune biblioteca drept un spaţiu integrat în spaţiul mai larg urban, dar şi drept un loc aflat în coerenţă cu nevoile, aspiraţiile şi interesele unui public diversificat, de la copii la vîrstnici, de la cercetători consacraţi la oameni aflaţi în căutarea unui loc de muncă, de la persoane în căutarea unui loc de destindere creativă pînă la grupuri, iniţiative, asociaţii care să poată organiza aici acţiuni cu impact şi beneficii publice? Şi, mai ales, pentru bibliotecile care există (de multe ori neştiute, ignorate sau devalorizate), cum pot ele să-şi găsească o funcţionalitate şi o utilitate publică fără a se înscrie, prin demisie şi abandonarea propriei vocaţii, în strategiile de eficienţă ale pieţei libere?