În ultimii doi ani, o nouă generație politică ajunge la conștiința civică a
rolului său în societate. Spune generație politică, întrucât ea nu se
încadrează cu strictețe într-o categorie de vârstă, chiar dacă mulți din cei
care o compun au undeva între 25 și 40 de ani.
Această generație politică ajunge așadar la voce și prezență publică mai
ales grație acestui slogan cu o solidă înrădăcinare în jargonul de zi cu zi al
unei societăți pentru care referința vulgară la sex, la moarte și la violență
pot deveni pe alocuri vorbe de alint.
Ipotezele mele în acest scurt text sunt două.
Prima ipoteză este că manifestarea plenară a noii conștiințe politice a
trecut printr-un soi de naturalizare a discursului politic. Altfel spus, într-o
societate în care și cultura politică (asemeni oricăror alte forme de cultură:
economică, medicală, generală...) este deficitară, șansa ca un mesaj politic de
revoltă să ajungă la publicul larg depindea de branșarea lui pe un slogan a cărui
înțelegere să fie imediată și, în același timp, să fie capabilă să stârnească
deopotrivă imaginația și emoția.
A doua ipoteză este că această conștiință politică s-a agregat în mod
accelerat din momentul în care PSD a decis să încalce jocul politic și să
schimbe regulile în timpul jocului. Adică din momentul în care PSD a încetat să
mai fie o forță politică pentru a deveni o putere dorindu-se totală.
„Muie PSD” este sloganul unei epoci în care politica a încetat să se facă
după teoriile și practicile din secolele trecute. Acest strigăt – repetat cu
atâta frecvență încât și-a pierdut dimensiunea sexuală, rușinoasă, pentru a fi
doar răspunsul disprețuitor adresat unei puteri ea însăși disprețuitoare față
de comunitatea politică – este eticheta unei lumi în care stânga și dreapta au
murit, atrăgând în agonia lor partide și mișcări politice tot mai puțin
reprezentative pentru cetățeni. De altfel, cetățenia însăși se recompune azi din
caracteristici pe care doar parțial le mai moștenim din alte epoci. Cei care au
ieșit în stradă începând cu ianuarie 2017 nu pot fi situați nici la stânga nici
la dreapta în spectrul politic. Revendicările lor au ținut mai degrabă de
apărarea unor drepturi fundamentale, de egalitatea în fața legii, de oprirea
abuzurilor unei minorități împotriva statului. Cei care s-au întâlnit în Piața
Victoriei veneau din toate zonele politice: conservatori sau liberali,
centriști sau oameni de stânga, oameni de afaceri și studenți, profesori și
corporatiști, pensionari și muncitori, s-au văzut adunați laolaltă de aceeași
revoltă în fața unui partid care și-a schimbat brusc discursul, acțiunea și
identitatea. Cu toții s-au regăsit într-o strigătură importată de pe
stadioanele unde se juca „eternul derbi”, dorind să importe odată cu ea și
energia furiei și a descurajării adversarului.
„Muie PSD” este răspunsul obscen dat unei puteri devenită ea prima obscenă.
Obscenitatea cvasi-pornografică a puterii pesediste provine în primul rând din
goliciunea manifestă a celor care exercită această putere. Oamenii au realizat
foarte devreme că acest partid politic câștigase alegerile printr-o imensă
fraudă ideologică, numită „programul de guvernare”. În cinismul lor desăvârșit,
reprezentanții acestei puteri au întreținut vreme de mai bine de doi ani
această fraudă despre care toată lumea, inclusiv ei, știau că este o fraudă,
pentru a o folosi ca acoperământ transparent în spatele căruia se vedea totul,
intențiile și acțiunile explicite ale unei rețele de putere al cărei scop a
fost de la bun început doar puterea și toată puterea.
Obscenitate cvasi-pornografică pe care o regăsim apoi în separarea tot mai
brutală între politică și putere. Într-o societate democratică, politicul este
un înveliș negociat de societate pentru exercitarea puterii. Altfel spus,
oamenii se împart în majorități și minorități pentru a-și impune valorile,
idealurile, în societate. Jocul politic permite ca majoritățile să se schimbe,
ca valorile să se negocieze, ca ele să devină normă și lege mai mult sau mai
puțin durabile. Jocul politic e jocul de putere cel mai important în societate,
întrucât în el se presupune că se regăsesc cei mai mulți dintre membrii acelei
societăți, fie pentru, fie împotriva unui program politic. Dar ceea ce a fost
evident încă din 2017 a fost că PSD nu caută să păstreze relațiile de putere în
spațiul de joc al politicului, ci că dorește să transforme politicul într-o
scurtătură pentru cucerirea puterii în toate instituțiile și zonele societății.
Manifestarea puterii excesive, discreționare, obscene, trebuia să fie vizibilă
și într-un liceu oarecare și într-un spital orășenesc, și în presă, și într-o
casă de cultură sau teatru de provincie. PSD nu a ezitat să-și exhibe
intențiile, despuiate de orice protocol, de orice regulă sau de orice
precauție.
În sfârșit, dar deloc în ultimul rând, această înstăpânire brutală asupra
întregii societăți s-a făcut prin intermediul unei armate disciplinate de
oameni goi din punct de vedere profesional și moral. Din Parlament – unde
bădărănia a atins cote greu de imaginat mai ales în relația cu colegele din
opoziție – până în ultimul sat din nordul sau din sudul țării, incompetența
masivă nici nu ar fi fost atât de vizibilă dacă nu ar fi fost însoțită de lipsa
oricărei moralități, de impostură. De acțiunea mereu duplicitară, mereu slugarnică
față de superiori și mereu disprețuitoare față de restul lumii. O pornografie
politică etalându-se în toată splendoarea ei în guvernele succesive ale acestei
puteri și culminând cu goliciunea tristă, dar mereu împodobită excesiv, a
primei femei devenite prim-ministru.
Societatea civilă românească, formată din oameni cu niveluri diferite de
educație, dar în marea ei majoritate cu un nivel mediu și superior de formare
școlară se regăsea pentru prima oară în fața unei puteri analfabete, ai cărei reprezentanți
proveneau din mediile cele mai neașteptate ale societății, unii dintre ei chiar
din zonele marginale ale ei. Acolo unde vulgaritatea este limbajul curent,
acolo unde aluziile sexuale și înjurăturile cu mâna la prohab sunt cod de
integrare și de participare la viața publică. Iar acești oameni, la care
filtrul moravurilor și al convențiilor sociale nu a apucat să funcționeze în
trecerea lor fulgerătoare de la statutul de băieți (sau fete) de cartier la cel
de înalți demnitari ai statului român, devin brusc purtători au cuvântului
public, inițiatori de legi și șefi de comisii parlamentare. Cu puternice
legături în lumea interlopă, ei dezvoltă un limbaj dublu: artificial, stângaci
și grotesc în zona publică; natural, organic și bogat în metafore sexuale în
zona privată.
Cu o asemenea putere, care a ars toate etapele civilizării (în sensul lui
Norbert Elias), care a disprețuit educația și care „s-a realizat în viață” prin
fraudă școlară, socială sau economică, nu se poate dialoga în termenii dialogului
și ai raționalității comunicative, cum spera politicosul și inofensivul Jürgen
Habermas. Cei mai vehemenți dintre membrii societății civile au înțeles repede
că unei puteri vulgare, și care e mândră că e vulgară, nu-i poți răspunde
eficient decât tot vulgar. Şi așa cum o demonstrează militanții acestui partid
aflat la putere, care nu înțeleg de ce de doi ani încoace tot iau „m...” deși
măresc întruna salariile și pensiile, aceasta e singura „revendicare” a străzii
pe care au perceput-o în deplinătatea sensului ei și care le-a dat cu adevărat
de gândit.
„Muie PSD” este gradul zero al dialogului politic, pentru că la acest nivel
de discurs se întâlnesc pentru întâia oară, și se despart numaidecât, puterile
și contraputerile din societatea românească.
Text publicat inițial în revista SINTEZA.
