Am regăsit, aproape din întîmplare, acest text scris în anul 2000, dedicat liceului din Baia Mare pe care l-am urmat între 1981 şi 1985. Îl public aici, în semn amintire şi de modest omagiu pentru foştii mei profesori şi colegi, dintre care unii nu se mai află azi printre noi…
S-a născut “pedagogic”, a crescut “industrial”, azi se aniversează “teoretic”. Avatarurile vremilor au obligat acest liceu să-şi schimbe numele după capriciile politicienilor şi ideologiilor lor. Dar, dincolo (sau dincoace) de aceste capricii, liceul şi-a construit propria ideologie, al cărei imperativ a fost întotdeauna competenţa şi bucuria cunoaşterii.
Am trecut prin acest liceu în vremuri grele pentru el, atunci cînd “filologia” şi “istoria” nu putea fi concepute de minţile “luminate” ale partidului decît în dependenţă de industrie, croitorie, rezistenţa materialelor etc. Am făcut, aşadar, ca filolog şi iubitor de litere, şi croitorie şi “tratament umidotermic” cum savant se spunea călcatului de rufe, chiar şi practică agricolă. Dar toate acestea, a căror prezenţă într-un liceu teoretic pare azi rizibilă, n-au afectat în nici un fel, graţie dascălilor noştri, ideea care ne-a adus împreună, profesori şi elevi, complici la aceeaşi pasiune pentru idei. Mai mult decît cunoştinţele propriu-zise, profesorii noştri din acei ani – ale căror nume vor rămîne pentru noi sculptate adînc în sufletele noastre: Balla, Băbuţiu, Brândău, Herţeg, Iuga, Nechiti, Pirău, Rogojan, şi-mi cer iertare faţă de toţi cei pe care nu-i mai pot striga acum pe nume, dar pe care îi asigur, eu şi “clasa” mea din anii ‘81-‘85 de preţuirea noastră nemăsurată – aceşti profesori ne-au format o sensibilitate: pentru istorie şi matematică, pentru limbi străine şi pentru limba română, pentru filosofie sau chimie, adică pentru bun şi pentru frumos.
Am purtat şi purtăm în noi această sensibilitate, care ne îndeamnă de fiecare dată cînd ne reîntîlnim, peste ani şi în diversitatea felurilor noastre de a fi, să ne întoarcem cu gîndul spre acea perioadă, să retrăim momentele grele şi momentele vesele ale adolescenţei noastre, să aducem un gînd pios profesorilor care nu mai sînt printre noi, să invocăm iubirile vremii şi micile noastre drame: spaima înaintea tezei de română, teama de orele de chimie, imprevizibilitatea notărilor la istorie, misterul matricilor şi funcţiilor matematice, bucuria povestirilor filosofice despre om, eleganţa francezei şi sobrietatea englezei… şi cîte ar mai fi de spus… Dar nu inventarul lor contează astăzi, ci faptul că toate acestea ne-au legat pe viaţă şi ne ţin împreună ori de cîte ori întîlnindu-ne, începem prin a spune ce a fost şi cum a fost ca elev, la Liceul pedagogic, apoi la Liceul industrial nr. 9 din Baia-Mare.
Cea mai simplă încheiere ar fi să spun că idealul multora din generaţia mea, şi sînt convins, al atîtor alte generaţii, era să ne întoarcem ca profesori la acest liceu. Nu cred că pot să fac o urare mai potrivită elevilor de astăzi ai Liceului teoretic “Mihai Eminescu” decît să ducă mai departe acest ideal şi să-l realizeze; nu cred că există o satisfacţie mai mare pentru un profesor decît să-şi facă elevii părtaşi, peste ani, la munca aceasta, cînd ingrată cînd superbă, cînd chinuitoare cînd plină de bucurii, a creşterii copiilor întru cunoaştere şi libertate.
Lect.univ.dr. Ciprian Mihali
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Elev al Liceului teoretic “Mihai Eminescu” (fost “pedagogic”, fost “industrial nr. 9”) între 1981-1985.
S-a născut “pedagogic”, a crescut “industrial”, azi se aniversează “teoretic”. Avatarurile vremilor au obligat acest liceu să-şi schimbe numele după capriciile politicienilor şi ideologiilor lor. Dar, dincolo (sau dincoace) de aceste capricii, liceul şi-a construit propria ideologie, al cărei imperativ a fost întotdeauna competenţa şi bucuria cunoaşterii.
Am trecut prin acest liceu în vremuri grele pentru el, atunci cînd “filologia” şi “istoria” nu putea fi concepute de minţile “luminate” ale partidului decît în dependenţă de industrie, croitorie, rezistenţa materialelor etc. Am făcut, aşadar, ca filolog şi iubitor de litere, şi croitorie şi “tratament umidotermic” cum savant se spunea călcatului de rufe, chiar şi practică agricolă. Dar toate acestea, a căror prezenţă într-un liceu teoretic pare azi rizibilă, n-au afectat în nici un fel, graţie dascălilor noştri, ideea care ne-a adus împreună, profesori şi elevi, complici la aceeaşi pasiune pentru idei. Mai mult decît cunoştinţele propriu-zise, profesorii noştri din acei ani – ale căror nume vor rămîne pentru noi sculptate adînc în sufletele noastre: Balla, Băbuţiu, Brândău, Herţeg, Iuga, Nechiti, Pirău, Rogojan, şi-mi cer iertare faţă de toţi cei pe care nu-i mai pot striga acum pe nume, dar pe care îi asigur, eu şi “clasa” mea din anii ‘81-‘85 de preţuirea noastră nemăsurată – aceşti profesori ne-au format o sensibilitate: pentru istorie şi matematică, pentru limbi străine şi pentru limba română, pentru filosofie sau chimie, adică pentru bun şi pentru frumos.
Am purtat şi purtăm în noi această sensibilitate, care ne îndeamnă de fiecare dată cînd ne reîntîlnim, peste ani şi în diversitatea felurilor noastre de a fi, să ne întoarcem cu gîndul spre acea perioadă, să retrăim momentele grele şi momentele vesele ale adolescenţei noastre, să aducem un gînd pios profesorilor care nu mai sînt printre noi, să invocăm iubirile vremii şi micile noastre drame: spaima înaintea tezei de română, teama de orele de chimie, imprevizibilitatea notărilor la istorie, misterul matricilor şi funcţiilor matematice, bucuria povestirilor filosofice despre om, eleganţa francezei şi sobrietatea englezei… şi cîte ar mai fi de spus… Dar nu inventarul lor contează astăzi, ci faptul că toate acestea ne-au legat pe viaţă şi ne ţin împreună ori de cîte ori întîlnindu-ne, începem prin a spune ce a fost şi cum a fost ca elev, la Liceul pedagogic, apoi la Liceul industrial nr. 9 din Baia-Mare.
Cea mai simplă încheiere ar fi să spun că idealul multora din generaţia mea, şi sînt convins, al atîtor alte generaţii, era să ne întoarcem ca profesori la acest liceu. Nu cred că pot să fac o urare mai potrivită elevilor de astăzi ai Liceului teoretic “Mihai Eminescu” decît să ducă mai departe acest ideal şi să-l realizeze; nu cred că există o satisfacţie mai mare pentru un profesor decît să-şi facă elevii părtaşi, peste ani, la munca aceasta, cînd ingrată cînd superbă, cînd chinuitoare cînd plină de bucurii, a creşterii copiilor întru cunoaştere şi libertate.
Lect.univ.dr. Ciprian Mihali
Facultatea de Istorie şi Filosofie
Universitatea “Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
Elev al Liceului teoretic “Mihai Eminescu” (fost “pedagogic”, fost “industrial nr. 9”) între 1981-1985.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu