Cred că trebuie încetat cu imaginea obsesivă a absolventului care vinde kebab. Ea nu numai că întreţine o legendă de inspiraţie deopotrivă romantică şi capitalistă, ci şi aşază întregul învăţămînt universitar sub dependenţa sufocantă a unei profitabilităţi imediate. Nu e vorba de a nega faptul elementar că fiecare tînăr ieşit pe piaţa muncii trebuie să supravieţuiască într-o societate care dispreţuieşte încă în mare măsură competenţele; este vorba, mai curînd şi mai grav, de evaluarea şi ierarhizarea retrospectivă a studiile universitare în funcţie de acest unic criteriu al cererii şi ofertei. Altfel spus, este un lucru a forma sistematic şi continuu competenţe şi a le lansa apoi într-o competiţie naţională, europeană sau internaţională, şi este cu totul alt lucru a transforma universităţile în simulacre de întreprinderi multinaţionale obsedate de profit. Într-o asemenea falsificare, filosofia, literele, ştiinţele fundamentale etc. sînt condamnate de la bun început la faliment – pentru simplul, dar uitatul motiv că, în aceste domenii, competenţa nu se măsoară în profit imediat, ci se capitalizează şi se perenizează. Coborînd un nivel, o societate în care filosofia de clasa a XII-a a fost înlocuită cu „educaţia antreprenorială”, monstru pseudo-pedagogic menit să desăvîrşească omul nou, omul de afaceri, este societatea în care oamenii de cultură, figuri tot mai exotice plimbate ca nişte animale rare pe la televiziuni, cedează discret locul vedetelor şi oamenilor de succes, emiţînd pretenţii nu doar la un rating proporţional cu prostia lor, ci şi, mai nou, revendicînd dreptul de a cogita impudic în rubricile tabloidelor.
Faptul că un absolvent de filosofie nu va profesa în filosofie nu este o dramă; în schimb, şi mai mult decît ca o consolare, dacă a fost cît de cît onest cu el însuşi în facultate, nu va risca să devină nici vedetă, nici, mai grav, slugă la vedete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu