Solidaritate

L.C. Kovesi este departe de a fi o sfântă. Este departe de a fi neprihănită şi probabil că a acumulat nişte greşeli sau slăbiciuni în munca ei. Aşa cum acumulăm fiecare dintre noi în carierele noastre. Ea este failibilă şi, spre deosebire de zei şi îngeri, este imperfectă şi vulnerabilă. Şi doar o minune civică sau de altă natură decât divină o mai poate ajuta să-şi ducă mandatul la final.

Augustin Lazăr, Dacian Cioloş, chiar şi Klaus Iohannis sunt, de asemenea, personaje publice în imaginea cărora se împletesc calităţi profesionale şi morale cu slăbiciuni omeneşti. Ei ne-au furnizat în aceşti din urmă ani speranţă şi dezamăgire, în proporţia exactă a imaginii noastre despre ei şi a realităţii acţiunii lor.

Împotriva acestor oameni, dar şi împotriva altora – oameni simpli şi dintre cei mai diverşi (Cristi Danileţ, Emilia Şercan, Elena Calistru)  – care au ţinut sau ţin vremelnic piept urgiei puterii, se dezlănţuie periodic o violenţă a discursurilor, a imaginilor şi a acţiunilor care nu sunt deloc specifice unei societăţi democratice. Pentru că este un lucru să-ţi ataci inamicul politic prin argumente, prin poziţii publice, prin dialog şi polemici, şi cu totul altceva este să cauţi nimicirea lui prin orice mijloace. Dimensiunea totală a modului dominaţiei puterii actuale se manifestă prin faptul că asupra duşmanilor identificaţi sau aleşi din mulţime se exercită o presiune permanentă şi o acţiune completă, menită să-i distrugă toată viaţa, de la cea intimă şi personală, trecând prin cea profesională, până la cea publică. Atacurile succesive şi lansate de pe fronturi multiplicate urmăresc degradarea şi umilirea acestui „duşman”, zdrobirea lui în modul cel mai crud cu putinţă, batjocorirea lui şi a tuturor celor cu care se află în relaţii apropiate.

Motivul ultim pentru care se întâmplă asta este că ei denunţă, prin acţiunea lor profesională, prin probitatea lor morală, prin discursul lor, derivele şi abuzurile unei puteri care se vrea din ce în ce mai completă şi fără rest. Nu o fac de pe poziţii absolute, unii nu o fac poate nici măcar din poziţia unor eroi intangibili a căror viaţă anterioară să fi fost un şir de virtuţi etalate în timp. Nu este nimeni imaculat şi nu pretinde nimeni să fie imaculat.

Acesta este, de altfel, şi punctul de plecare al discreditării celui care intră în cătarea puştii cu care puterea trage asupra duşmanilor săi: trebuie să aibă ceva în trecut cu care să-l prindem, să o prindem. Dacă nu are, inventăm. Iar dacă nu putem inventa ceva în trecut, inventăm o situaţie fără ieşire în prezent. Iar dacă nimic din toate acestea nu funcţionează, minţim, folosim epitete injurioase, formulăm acuzaţii şi suspiciuni, denigrăm, ceva ceva tot iese.

Orice fiinţă umană dă seama de o anumită fragilitate. Tine de constituţia ei psihică şi fizică să ezite, să se îndoaie, să se fisureze sau să cedeze, să greşească. Morala, justiţia şi, în cele din urmă, politica, sunt cele trei instrumente mai importante prin care oamenii învaţă să-şi gestioneze împreună calităţile şi slăbiciunile. Democraţia este forma de organizare socială care ţine cont de precaritatea omului şi o transformă într-o forţă echilibrând puterile umane şi instituţionale, luând în grijă slăbiciunile fizice (copilăria, boala, bătrâneţea) sau cele psihice şi morale (nebunia, infracţiunea etc.).

Dar atunci când puterea se întoarce împotriva unora dintre cetăţenii săi cu tot armamentul de care doar ea, puterea, dispune – arme politice, arme poliţieneşti, arme mediatice, arme financiare – atunci ne aflăm într-un moment critic al contractului social.

Iar acum ne aflăm într-un asemenea moment critic. Pentru că e pe cale să cadă una dintre figurile care au rezistat cel mai îndelung şi mai eficient luării complete în posesie a resurselor acestei ţări şi dominaţiei complete de către reţeaua celor aflaţi azi la putere. Pentru că asistăm la o confruntare majoră între acţiunea concertată de strivire a unui oponent de către putere şi solidaritatea plăpândă a celor care mai pot rezista sau se mai pot apăra împotriva acestei puteri. Cu alte cuvinte, dacă acum cade Laura Codruţa Kovesi sub presiunea imensei maşinării de şantaj şi manipulare politico-mediatică, e puţin probabil că alţii vor putea şi noi înşine vom putea rezista acestei maşinării atunci când îşi va propune să ne zdrobească.

Pentru că în această confruntare nu este vorba despre meritele sau defectele doamnei Kovesi. Nu este vorba nici măcar de apărarea unei persoane sau a unei instituţii. Ci este vorba despre capacitatea impresionantă a unei părţi a statului şi a instituţiilor servile de a mobiliza resurse financiare, mediatice, umane, secrete şi de orice alt fel pentru a doborî pe cineva incomod. De efortul îndelung, sistematic, pe care este dispus să-l facă un dispozitiv sofisticat împotriva căreia nu ne putem opune individual.

Nu este deloc sigur că o contraputere se va putea organiza pentru a ţine piept acestei dezlănţuiri finale. Nici puterea opoziţiei, nici a vocilor marcante ale societăţii civile, nici măcar a unor proteste de stradă nu vor putea opri exercitarea deplină a celui mai important dintre atributele unei puteri nedemocratice, acela de a frânge orice opoziţie.

Probabil că în ziua în care asta se va întâmpla vom fi la serviciu, vom fi ocupaţi, vom fi indignaţi, după care într-un fel sau altul, va trece si asta, va dispărea şi acest personaj de pe firmament. Numai că într-o altă zi, dacă vreunul dintre noi se va afla în vizor, el sau ea va putea fi executat(ă) cu mult mai puţin efort şi cu mult mai puţină expunere mediatică, interzicându-i-se până şi clipa de admiraţie şi respect la care au dreptul doar cei care au rezistat ceva mai mult în picioare.

Ce vreau să spun, încheind, este că fiecare de unul singur avem poate o şansă (infimă, dar şansă) de a deveni eroi. Dar împreună, solidari, avem o şansă mult mai importantă de a-i apăra pe toţi cei ce riscă să se prăbuşească sub focul încrucişat al puterii. Solidaritatea celor mulţi şi neorganizaţi, solidaritate în toate formele posibile, este tot ce mai poate să-i ajute pe membrii simpli ai societăţii să nu-şi piardă orice putere, orice capacitate de a rezista la abuz şi manipulare, de a riposta la pierderea drepturilor şi libertăţilor.