Expresia spaimei – un club fără români (din nou despre CFR Cluj)

Fraze sacadate şi tăioase ; metafore pline de plasticitate, cuvinte pretenţioase, judecăţi brutale. O alternanţă a propoziţiilor scurte, categorice, cu fraze lungi, întortocheate. Un elitism căutat, dispreţuitor faţă de vulg, capabil să mascheze şi subtilele, dar supărătoarele greşeli de limbă română. Ele trec însă nesesizate în enormitatea afirmaţiilor care nu suportă contrazicere.

Fundal: pe aceeaşi pagină internet a Gazetei Sporturilor, trei cadre sugestive: 1) MM Stoica, devenit jurnalist şi deci scriitor (mai ales adoptînd poziţia clasică a intelectualului român gînditor à la Patapievici) scrie patetic şi lacrimogen despre Maestrul dispărut. 2) Alte două somităţi ale culturii româneşti actuale, Piţurcă şi Iancu, dialoghează în termeni de « homosexuali », « garoi », « cioroi ». Timid, mai jos, un maghiar de la CNCD, semnalează aceste « derapaje ». 3) Gigi Becali, nesfîrşitul român, afirmă cu mîndrie rănită, că nimeni nu ar fi putut să cumpere campionate cum ar fi putut să cumpere el, dacă, nu-i aşa, campionatul ar fi fost pe bani.

Aceasta este fundalul cultural al fotbalului românesc pe care sînt înfieraţi încă o dată alogenii de la CFR Cluj de către comentatorul anului 2008, Radu Naum. Tema nu e nouă, şi nici abordarea. Nu e pentru prima dată cînd aflăm despre scandalul naţional pe care-l provoacă mercenarii străini de la Cluj. Desigur, nimeni nu a reuşit să spună, aproape patapievician, o frază lipsită de orice sens şi de orice logică în limba română de genul : « anunţînd apocaliptica hegemonie - cuvîntul care prăbuşeşte de cîte ori evadează din oniric ca să bîntuie infecţios printre jambiere ». După cum puţine sînt textele din cultura română actuală care ne-au pus mai mult pe gînduri şi ne-au făcut să visăm mai mult decît aceasta : « Ideea…cu infuzia de români o fi fost aceea de a lega o vrajă care interzice plictiseala şi dorul de ocean ». Delirul lingvistic şi lipsa de noimă îşi găsesc măsura doar în excesul intoleranţei şi în nesfîrşitul dispreţului.

Dar să nu acordăm mai multă atenţie decît merită mediocrităţii premiate. De aceea, voi remarca scurt următoarele :

1. Infecţia jurnalistică se întinde pe un spectru care etalează à la une deopotrivă dejecţiile conducătorilor de cluburi, entuziasmul cu care îşi declară imoralitatea, totala lipsă de deontologie profesională şi comentariul patriotard al jurnaliştilor.

2. Sînt un admirator al proiectului CFR de la revenirea lor în prima ligă şi pînă azi, indiferent de numărul alogenilor aduşi la club.

3. Am văzut, aşa cum am spus şi în alte texte, în venirea străinilor la Cluj (jucători de fotbal, studenti, profesori, oameni de afaceri) şansa scoaterii din îmbîcseală a unui oraş stătut şi obosit de xenofobia de circ a lui Funar.

4. Dacă « club cu români » înseamnă Iancu, Piţurcă, Becali, MM Stoica, atunci oricare dintre suporterii ceferişti, români, unguri, nemţi, ţigani – aşa cum se regăsesc ei cu miile la fiecare meci al CFR-ului, unii alături de alţii, cu prieteni, prietene, soţii şi copii, cîntînd şi purtîndu-se civilizat, simţindu-se mîndri împreună că sînt ardeleni – oricare deci dintre aceşti suporteri va prefera un « club fără români », după incredibil de nefericita expresie a lui Radu Naum.

5. Dacă « cluburi cu români » înseamnă cluburi care « pot provoca leşinuri şi bătăi monstruoase, sigle duse la altar şi deziceri în piaţa publică », după o altă afirmaţie monstruoasă şi iresponsabilă a aceluiaşi ziarist, atunci orice suporter ceferist va prefera « un club fără români ».

6. Iar dacă, în sfîrşit, pentru un « club cu români » este vorba de spiritul şi sănătatea celor nenăscuţi (înfricoşatoare referinţă cu conotaţii rasiale), atunci orice suporter ceferist va prefera nu numai o echipă fără jucători români, ci şi cu antrenor străin, cu patron străin, cu tot stafful străin. Din toate cele spuse de Radu Naum şi arătate cu neruşinare, zi de zi, de Gazeta Sporturilor, nu e nimic în fotbalul românesc de astăzi care să stîrnească cel mai mic fior al mîndriei naţionale. De care sportul de club nu are oricum nevoie, dacă el poate produce chipuri zdrobite, bătăi în tribune, jandarmi înarmaţi pînă în dinţi, evaziuni fiscale şi acte de ilegalitate, înjurături şi vulgarităţi la televiziune.

În loc să se preocupe de eşecul glorios al CFR-lui, care nu e nici eşec, şi nici glorios, în loc să-i jignească pe miile de suporteri ai acestui club (şi ai oricărui alt club, în definitiv), de la 5 la 85 de ani, unii descoperind fotbalul odată cu CFR-ul în Liga Campionilor, alţii împlinind la a treia generaţie visul bunicilor şi parinţilor lor, considerînd că toţi aceştia şi alţii ca ei nu sînt capabili să se bucure sau să sufere pentru clubul lor altfel decît spărgind capul celui de alături, care e rapidist, uist, român, ungur, ţigan – în loc deci să se preocupe de toate acestea, un jurnalist precum Radu Naum ar face bine, pentru el, pentru ziarul său şi pentru cititorii care-l urmăresc, să se preocupe de eşecul glorios al presei sportive. Şi să se întrebe de ce în goana pentru rating, pentru tiraj, se poate sacrifica absolut orice, chiar şi demnitatea umană, ultima redută în faţa umilinţei totale la care un sistem necruţător îl supune fără scrupule chiar şi pe un jurnalist premiat.