Interviu pentru Ziua de Cluj

Clujean ajuns ambasador în 8 ţări pe "Continentul negru": "Africa te solicită senzorial până la epuizare"

de Mihai Prodan, 10 august 2013, 14:34

Un clujean a ajuns ambasador în nu mai puţin de opt ţări din Africa şi povesteşte în exclusivitate pentru ziuadecj.ro ce l-a frapat trăind pe Continentul Negru şi ce îi lipseşte cel mai mult de acasă. Ciprian Mihali spune şi care sunt cele mai bune mărci ale României în Africa: Hagi, Ilie Năstase şi Nadia Comăneci, dar şi că România are o imagine „gratifiantă" în regiune, datorită miilor de absolvenţi africani ai universităţilor din România, inclusiv ale celor din Cluj. În plus, spune el, infrastructura României şi cea a Africii sunt "comparabile".

Profesor de filosofie la Universitatea „Babeş-Bolyai", Ciprian Mihali a ajuns ambasador al României în Senegal, ambasadă care acoperă şi relaţia cu Republica Mali, Republica Guineea, Statul Burkina Faso, Republica Gambia, Republica Guinnea-Bissau, Republica Coasta de Fildeş şi Republica Capului Verde. Decretul de acreditare a acestuia ca ambasador în Senegal a fost semnat de preşedintele Traian Băsescu în ianuarie anul trecut, iar cel de numire în Guineea - în septembrie. La începutul acestui an au fost semnate şi decretele de numire a sa ca ambasador în Burkina Faso, Mali, Capul Verde şi Coasta de Fildeş.

Câteva idei pe scurt, din interviu:

• M-a frapat raportul uneori insuportabil de relaxat cu timpul. Ca europeni disciplinaţi ce suntem, am putea acuza o anumită lipsă de punctualitate. Dar cred că este un fapt cultural mai profund, ce ţine de raportul omului cu istoria, dar şi cu timpul prezent, cu scadenţele, cu proiectele. Mă uimeşte neîncetat felul în care oamenii interiorizează şi aşează în cuvinte această relaţie destinsă cu timpul.

• Rămân în continuare fascinat, pe de o parte, de toleranţa cu care oamenii se raportează la diferenţele lor (musulmani şi creştini, de pildă) şi, pe de altă parte, de bucuria de a trăi împreună aceste diferenţe. Mi s-a întâmplat de multe ori să aud dintr-un capăt al străzii muezinul chemând la rugăciune şi, din celălalt, ritmurile de dans ale muzicii locale.

• Sunt frapat zi de zi de contrastele, uneori chiar violente, din lumea înconjurătoare. Contrastul dintre sărăcie şi bogăţie, dintre curăţenia interioarelor şi murdăria exterioară, dintre luxul celor cu maşini scumpe şi mulţimile de săraci de pe străzi, dintre frumuseţea nesfârşită a oceanului şi negrul pungilor de plastic ce zac pe marginea drumurilor. Africa te solicită senzorial (vizual, dar şi olfactiv, auditiv...) până la epuizare.

• Ne bucurăm, ca români, de o imagine foarte gratifiantă în aceste spaţii, suntem una din ţările importante din Europa pentru lumea vest-africană şi, spre deosebire de alte ţări europene, avem avantajul de a nu purta cu noi pasivul împovărător al unei istorii coloniale.

• Există o lume africană la vedere, accesibilă turiştilor şi fotografilor amatori, după care există, pentru cei răbdători şi pasionaţi, o mulţime de alte lumi africane, unele fascinante, altele detestabile

Ziuadecj.ro: Sunteţi profesor de filosofie, acum ajuns ambasador. Care e diferenţa? Cum v-a ajutat în relaţiile diplomatice pregătirea de profesor în filosofie?

Ciprian Mihali, ambasador al României în Senegal: În cei 20 de ani în care am avut şansa să fiu profesor de filosofie la Universitatea „Babeş-Bolyai" am putut să mă implic în multe proiecte şi acţiuni dincolo de activitatea propriu-zisă de la catedră. Încă din 1995 m-am angajat în relaţiile internaţionale ale facultăţii, apoi în domeniul cooperării academice francofone. Din 2001 am coordonat o reţea europeană de cercetători francofoni în ştiinţe umane, iar din 2004 am lucrat ca expert pentru Agenţia universitară a Francofoniei, poziţie din care am făcut numeroase misiuni in Africa. Se poate spune, astfel, ca mai bine de zece ani am făcut ceea ce s-ar putea numi diplomaţie universitară şi ştiinţifică.

Din acest punct de vedere, dacă vreţi, trecerea înspre diplomaţia propriu-zisă nu a fost dificilă. Capitalul relaţional şi experienţa acumulată, precum şi o anumită cunoaştere a realităţilor africane mi-au uşurat sarcina de ambasador. Există însă şi lucruri noi: diplomaţia aduce cu sine un mod de funcţionare si exigenţe specifice, care diferă de cele proprii lumii academice dar care deschid, intr-un mediu cultural mereu surprinzător, perspective fascinante.

Ziuadecj.ro: Sunteţi ambasador în opt ţări. Este dificil să reprezentaţi interesele României într-un teritoriu atât de vast? Vă deplasaţi mult?

Ambasada României la Dakar nu este singura misiune diplomatică a ţării noastre care asigură reprezentarea românească în mai multe state. La fel, multe alte ambasade acoperă spaţii vaste ale continentului. Există, prin urmare, practica reprezentării în mai multe state, este un exerciţiu obişnuit şi el se petrece conform unor reguli diplomatice şi protocolare bine definite. După prezentarea scrisorilor de acreditare în ţara de reşedinţă, ambasadorul se deplasează succesiv în celelalte state arondate Misiunii pe care o conduce, la invitaţia autorităţilor din statele respective, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare. Fiecare ambasador efectuează, în acest fel, mai multe misiuni în ţările respective, în funcţie de interesele celor două Părţi, de urgenţele politice sau economice care pot apărea pe relaţia bilaterală, la un moment dat. Mai pot să vă spun, cu referire strictă la Ambasada de la Dakar, că România a numit consuli onorifici în toate statele arondate Misiunii noastre, persoane prin care reuşim sa avem informaţii permanente, în timp util, despre evoluţiile interne, despre problemele cetăţenilor români rezidenţi sau aflaţi în trecere prin statele respective. Tot cu concursul consulilor onorifici, realizăm schimbul de comunicări oficiale cu autorităţile statelor în care îşi desfăşoară ei activitatea.

Evident însă, nu e simplu să reprezentăm, ca Misiune diplomatică, România în atâtea ţări, cu evoluţii care consemnează, simultan, crize politice, crize pre- sau post-electorale, probleme sociale acute, situaţii securitare precare şi chiar stare de război, în condiţiile în care restricţiile bugetare nu ne îngăduie să ne deplasăm în aceste spatii pe cât ne-am dori sau chiar cât ar fi nevoie. Pe măsură însă ce un dosar (politic, economic, comercial, cultural, consular etc.) devine de actualitate, ne deplasăm în ţara respectivă.

Ziuadecj.ro: La preluarea mandatului v-aţi plâns că ţările din Africa au o imagine proastă în România. Imaginea pe care o aveaţi dvs. la începerea mandatului coincidea cu cea pe care aţi găsit-o? Dacă nu, care sunt diferenţele?

La preluarea mandatului am constatat şi eu, asemenea celor care au putut fi interesaţi la un moment dat de realităţile africane, că imaginile şi reprezentările pe care le avem despre această parte a lumii sunt simpliste şi construite în general din fragmente incoerente de informaţii catastrofale, aşa cum le vehiculează în general mediile în căutare de senzaţional. După ce am ajuns în Senegal, am putut să constat că Africa nu e numai foamete, sărăcie, epidemii şi războaie civile. Desigur, toate acestea s-au întâmplat şi se mai întâmplă, dar ele nu sunt toată Africa. Am avut şi am în continuare şansa să descopăr locuri minunate, oameni deosebiţi, veseli şi generoşi, culturi de o bogăţie aparte, care se lasă neîncetat descoperite. Africa e o lume de o bogăţie incredibilă: etnii, limbi, obiceiuri, religii, gastronomii, muzici, vestimentaţii, dar şi culori, sunete, mirosuri, vegetaţie şi faună, un univers întreg pe care îl ignorăm prea des în superbia noastră.

Ziuadecj.ro: Ce v-a intrigat cel mai mult în comunitatea în are aţi ajuns? Care sunt cele mai pregnante trei diferenţe între imaginea pe care o aveaţi despre Africa şi realitate, după primul an petrecut în Senegal? Care sunt cele mai mari diferenţe între Africa profundă şi Transilvania profundă?

Bună serie de întrebări! Să le iau pe rând.

Am ajuns într-o comunitate diplomatică minunată, am avut şansa să cunosc oameni formidabili printre ceilalţi ambasadori, oameni cu experienţă de-o viaţă, ori tineri şi ambiţioşi ca mine, împreună cu care creştem zi de zi în actualitatea senegaleză. M-a surprins foarte plăcut calitatea umană şi diversitatea postùrilor întâlnite: rafinamentul asiatic, discreţia arabă, eleganţa africană, exuberanţa latino-americană, dar mai ales profunda omenie ce răzbate din acest mediu diplomatic.

Apoi, am avut şansa să cunosc oficiali din instituţiile senegaleze, personalităţi locale de anvergură, oameni deosebit de competenţi, dar şi deschişi, joviali, mereu disponibili, cu care am putut să mă întâlnesc atât în situaţii formal-protocolare, cât si amical, la o cafea, la o dezbatere, la un spectacol. Nu este deloc o întâmplare că Senegalul se mai numeşte şi Teranga, pământul ospitalităţii.

În ce priveşte viaţa de zi cu zi, printre senegalezii de rând, trei lucruri m-au frapat: în primul rând, raportul uneori insuportabil de relaxat cu timpul. Ca europeni disciplinaţi ce suntem, am putea acuza o anumită lipsă de punctualitate. Dar cred că este un fapt cultural mai profund, ce ţine de raportul omului cu istoria, dar şi cu timpul prezent, cu scadenţele, cu proiectele. Mă uimeşte neîncetat felul în care oamenii interiorizează şi aşează în cuvinte această relaţie destinsă cu timpul. Ceea ce noi am numi, să zicem, „întârziere", aici se numeşte „contratimp", ceea ce la noi e „sfertul academic" se poate transforma aici în ore - de unde un alt ritm în succesiunea activităţilor, o altă percepţie a raportului dintre acestea şi repaos.

Un al doilea lucru care m-a frapat este capacitatea de a gestiona diferenţele. Senegalul, asemenea altor ţări din regiune, este o ţară multietnică, multilingvistică şi multireligioasă, profund stratificată şi codată. Sunt conştient că am înţeles încă foarte puţin din această complexitate şi din felul în care sunt reglate relaţiile între etnii, limbi şi religii. Dar rămân în continuare fascinat, pe de o parte, de toleranţa cu care oamenii se raportează la diferenţele lor (musulmani şi creştini, de pildă) şi, pe de altă parte, de bucuria de a trăi împreună aceste diferenţe. Mi s-a întâmplat de multe ori să aud dintr-un capăt al străzii muezinul chemând la rugăciune şi, din celălalt, ritmurile de dans ale muzicii locale. Senegalezii sunt un popor foarte voios, viaţa lor se desfăşoară fără obstacole între ritmurile lente ale incantaţiilor religioase şi cele hipnotice ale tam-tam-ului. Corpurile lor longiline şi mlădioase arată la fel de bine în bubu-urile tradiţionale îmbrăcate vinerea, în zi de rugăciune, sau în veştmintele moderne pe care le îmbracă în zilele de lucru.

În sfârşit, sunt frapat zi de zi de contrastele, uneori chiar violente, din lumea înconjurătoare. Contrastul dintre sărăcie şi bogăţie, dintre curăţenia interioarelor şi murdăria exterioară, dintre luxul celor cu maşini scumpe şi mulţimile de săraci de pe străzi, dintre frumuseţea nesfârşită a oceanului şi negrul pungilor de plastic ce zac pe marginea drumurilor. Africa te solicită senzorial (vizual, dar şi olfactiv, auditiv...) până la epuizare.

Cea mai mare diferenţă între Transilvania profundă şi Senegalul profund? Verdele crud al pădurilor al celei dintâi, galben-ocrul sahelian al celui din urmă. Mai scurt: diferenţa dintre brad şi baobab.

Ziuadecj.ro: Care e cea mai interesantă problemă cu care v-aţi confruntat ca ambasador până acum?

Nu-mi dau seama prea bine ce ar putea să însemne aici „problemă" care să fie „interesantă". Dar să zicem că ar putea exista o provocare permanentă: ca şef de misiune diplomatică trebuie să gestionez zi de zi, să împac, ca să spun aşa, creativitatea muncii diplomatice şi de reprezentare cu necesitatea rutinei administrative, ambele fatalmente egal prezente în „fişa postului".

Într-un plan mai general, problema mea permanentă este cum să aduc România mai aproape de Africa Occidentală şi invers. Cum să exploatăm, ca state, în folos reciproc, potenţialul de simpatie de care România se bucură în această parte de lume şi cum să fac cunoscută românilor Africa altfel decât în formatul ştirilor de tip tabloid.

Ziuadecj.ro: Ce ştiu localnicii despre România? Care sunt cele mai cunoscute 3 branduri ale ţării?

Localnicii africani ştiu despre România tot atât cât ştiu şi localnicii din Cluj sau Bucureşti despre Africa: adică foarte puţin. „Brandurile" cele mai cunoscute rămân cele sportive, Nadia, Ilie Năstase şi Hagi. În mod fericit şi surprinzător, sunt însă numeroşi şi aceia care au o cunoaştere ceva mai largă despre ţara noastră, iar asta se datorează faptului că, vreme de decenii, sute sau chiar mii de studenţi africani au fost pregătiţi in universităţile din România şi au transmis, odată întorşi în tarile lor de origine, impresii foarte favorabile despre anii petrecuţi la noi. Unii dintre studenţii anilor 80 au ajuns azi personalităţi ale mediilor politic, economic sau cultural şi continuă să fie, într-un anume fel, avocaţi ai României. Mi se întâmplă foarte des, bunăoară, să întâlnesc vest-africani care fie au studiat sau călătorit în România, fie cunosc pe cineva care a avut şi a povestit o asemenea experienţă. Ne bucurăm, ca români, de o imagine foarte gratifiantă în aceste spaţii, suntem una din ţările importante din Europa pentru lumea vest-africană şi, spre deosebire de alte ţări europene, avem avantajul de a nu purta cu noi pasivul împovărător al unei istorii coloniale.

Bloggerul Darius Groza, cu care probabil v-aţi întâlnit în Senegal, spune că România nu se deosebeşte prea mult de Africa din punctul de vedere al infrastructurii. Este corect?

Da.

Cât de des veniţi în Cluj? Ce vă lipseşte cel mai mult de aici?

Vin rar în Cluj, din păcate. În ultimele 14 luni, de când sunt la Dakar, am fost de două ori în ţară. Îmi lipseşte o stare de spirit care este Clujul, echilibrul său vizual, liniştea zonelor pietonale sau a parcurilor, munţii de alături şi variaţiile de temperatură (de exemplu: surpriza de a descoperi dimineaţa că plouă sau că e vreme bună, că ninge, că e cald, că e frig...). Îmi lipsesc, evident, studenţii, infuzia de energie şi de provocare intelectuală pe care n-au încetat niciodată să mi-o transmită. Îmi lipsesc poate şi mai multe, am cunoscut şi momente dificile, ca orice persoană care decide să-şi schimbe radical viaţa, dar am asumat cu toate consecinţele ei această schimbare. Privesc înapoi cu drag şi înainte cu încredere.

Din punctul de vedere al timpului liber, ce puteţi face în Africa şi nu puteaţi face la Cluj?

Africa este o provocare permanentă. După şocul iniţial al întâlnirii unei lumi cu dimensiuni radical diferite, ea se lasă neîncetat descoperită, nu doar în peisajele ei, în culorile şi luminile ei, în sălbăticia dimensiunilor ei, ci şi în modurile de viaţă cotidiană ale oamenilor. Există o lume africană la vedere, accesibilă turiştilor şi fotografilor amatori, după care există, pentru cei răbdători şi pasionaţi, o mulţime de alte lumi africane, unele fascinante, altele detestabile (după gusturile şi obiceiurile noastre). În mod foarte punctual, ce pot să fac în Africa şi nu puteam în Cluj e să admir în fiecare zi culorile oceanului pe lângă care trec, să-i ascult sunetele, când liniştite, când furioase, să mă las furat de scufundarea soarelui în apus printre valurile sale.

Ce ne puteţi spune despre comunitatea de români din ţările unde sunteţi ambasador? Este numeroasă sau nu, este unită sau risipită? Cu ce iese în evidenţă? Ce fac împreună? Poate un grătar, v-au chemat şi pe dumneavoastră?

În niciuna dintre ţările în care sunt acreditat nu există o comunitate de români, în sens clasic, adică relativ numeroasă şi structurată. Pe lângă românii rezidenţi aici, din motive familiale (căsătorii mixte) sau din motive profesionale, vin pentru o vreme cetăţeni români cu diverse treburi, pe care ne bucurăm să-i întâlnim, schimbând impresii şi făcând comparaţii, deopotrivă culinare sau muzicale. Când ne întâlnim între noi, românii, punem de un grătar, mâncăm o mămăligă sau sarmale, dar încercăm şi deliciosul peşte local (thiof) ori fructele de mare abia aduse de pirogile pescarilor. Putem bea şi un vin românesc, dar şi sucurile locale de tamarin, baobab şi hibiscus. Iar când e de ascultat o muzică, merg la fel de bine şi doinele noastre, dar şi baladele lui Ismael Lo, merg şi jocurile noastre populare, dar şi ritmurile însufleţite ale lui Youssou Ndour, altele decât cel din mediatizatul „Seven seconds".

Care sunt cele mai importante realizări ale dvs. ca ambasador în mandatul de până acum?

Cele mai concrete şi mai vizibile realizări de până acum ar fi misiunile organizate în România şi în Africa Occidentală de către delegaţii politice, economice, academice româneşti şi vest-africane. Mai puţin vizibilă, dar cel puţin la fel de importantă, este intensificarea dialogului politic între România şi ţări din subregiune.

Un proiect în curs de realizare este implicarea României în buna organizare a Sommet-ului Francofoniei de la Dakar, din noiembrie 2014. România este una dintre ţările cele mai ataşate valorilor Francofoniei şi merită cu prisosinţă o reprezentare la cel mai înalt nivel de competenţă şi expertiză în programul activităţilor care se desfăşoară în Senegal în perioada premergătoare Sommet-ului. De aceea, Misiunea noastră a elaborat o serie de propuneri de acţiuni cu prezenţă românească la Dakar şi susţine acţiunile care vor avea loc în România în domeniul Francofoniei (bunăoară deschiderea în octombrie 2013, la Cluj, a Centrului de Studii Africane, ceremonie la care sunt invitate şi două mari personalităţi politice şi culturale senegaleze).

Pot, apoi, să vă spun, în premieră, că am susţinut înfiinţarea recentă la Dakar a Asociaţiei Senegalo-Române pentru Cooperare şi Solidaritate (ASERCOS), rod al iniţiativei unor foşti bursieri senegalezi în România, care are ambiţia să devină o interfaţă pentru dinamizarea schimburilor economice, culturale şi sportive între cele două ţări.

Ultima întrebare: ce le-aţi spune unor români cu bani de investit în Africa? Să o facă sau nu? Dacă da, unde? Dacă nu, de ce?

Mi-am făcut încă de la începutul mandatului o prioritate absolută din a-i convinge pe investitorii români să vină în Africa. Avem aici una dintre regiunile cu cel mai mare potenţial de creştere economică în următorii ani. Stau mărturie pentru asta nu doar resursele uriaşe ale continentului, ci şi interesul tot mai mare al mediilor de afaceri din lumea întreagă pentru investiţii, afaceri şi schimburi comerciale cu ţările africane. Cunosc deja relativ bine Africa de Vest şi ştiu că ţările de aici, cu deosebire Senegalul, oferă condiţii tot mai favorabile investitorilor străini, în condiţii de win-win. Sunt ţări care au nevoie de investiţii practic în orice domeniu: de la exploatări ale resurselor naturale şi infrastructuri în domeniul transportului şi energiei, trecând prin proiecte de arhitectură şi de amenajări urbane, de expertiză în domeniul agriculturii, până la noile tehnologii ale informaţiei şi comunicării - toate domenii în care România are experienţă şi potenţial. De asemenea, lucrăm la deschiderea unui spaţiu comercial de prezentare a unor produse româneşti, în ideea că acestea ar putea foarte bine să pătrundă pe pieţele locale, unde este loc de aproape orice: textile, ceramică şi sticlărie, obiecte sanitare, piese electrice, mobilă, papetărie, produse cosmetice, îngrăşăminte, apă minerală, produse făinoase şi lista poate continua.

Prin urmare, îi încurajez pe investitorii români să arunce o privire dincolo de graniţele Europei şi ale Magrebului, fiindcă vor putea găsi în Africa Occidentala un teren neaşteptat de propice pentru dezvoltarea propriilor lor afaceri. E nevoie doar de o bună informare şi de un dram de curaj.

Articol preluat de pe pagina internet al ziarului Ziua de Cluj. 

Alte imagini din Senegal aici, aici si aici.