De Crăciun, în Maramureş

Şoseaua de pe Valea Izei, cea care vine dinspre Salva şi duce spre Sighet, este, pentru al 27-lea an la rând, nemodernizată. Plombele de asfalt puse peste vară sunt spălate regulat de ploi şi zăpezi, dezvăluind aceleaşi gropi şi denivelări istorice.

E vremea în care aproape jumătate din populaţia acestor sate se întoarce de sărbători acasă. Mai puţini ca vara, căci concediile sunt mai scurte şi drumurile mai grele.

Locuitorii statornici ai acestor sate par să fie învinşii tranziţiei. Sau măcar resemnaţii ei. Bătrâni în cea mai mare parte, nu mai speră la nimic, nu mai aşteaptă nimic. Poate doar să-şi mai revadă din când în când copiii şi nepoţii în jurul mesei de Crăciun.

Cei plecaţi par, la rândul lor, tot mai statornic plecaţi. Îşi iau copiii cu ei, îi şcolarizează în Italia sau Anglia sau Franţa, vin mai rar pe acasă. Copii care încep să vorbească stâlcit limba română. Semn că întoarcerea nu e pentru foarte curând. Poate că nu îndrăznesc să o spună părinţilor lor sau lor înşile, dar unii încep să se gândească la faptul că ar putea să nu se mai întoarcă deloc de unde au plecat. Şi la ce să se întoarcă? Maramureşul istoric a rămas istoric, în afară de câteva magazine mai acătării şi firme de materiale de construcţii de unde se cumpără cimentul şi vopselele pentru vila cea nouă, regiunea nu oferă prea multe „oportunităţi”. Economiile făcute din munca în străinătate sunt în continuare depuse în case mari în care nu locuieşte nimeni şi în maşini cu valoare de simbol al recunoaşterii succesului personal printre rude şi vecini.

Nimic nou până aici. Ceea ce pare schimbat faţă de anii trecuţi este efectul pe care l-a avut asupra populaţiei îmbătrânite expunerea îndelungată la programele unor canale TV precum Antena 3 şi România TV. Căci televizoarele lor, cumpărate de ei înşişi sau de copiii cu bani, tronează maiestuos şi mereu deschise pe aceste canale în bucătărie sau în camera de zi, cu benzi galbene şi catastrofale pe burtieră, care transmit în cuvinte puţine şi prin mesaje alarmiste frica şi ura, reluând fără încetare şi fără distincţie imagini crude ale accidentelor, crimelor, catastrofelor, dar şi scenarii posibile ale altor accidente, crime şi catastrofe anticipate în exclusivitate, comentate pe aceleaşi tonuri agresive sau isteroide.

Oameni resemnaţi, obosiţi deja după o viaţă dusă în lipsuri şi trudă, sunt învinşi acum de strategiile manipulării mediatice şi de toate confuziile valorice la care sunt supuşi, convinşi în sfârşit că „în ţara asta, toată lumea fură”, că „suntem o ţară de hoţi”, că „dacă eu, X, aş fi fost în locul lui Y, care a fost condamnat pentru corupţie, şi eu aş fi furat, pentru că toţi furăm”. Ţărani din Maramureş, nu mai buni sau mai răi decât alţi ţărani, dar care au trăit o viaţă întreagă cu frica lui Dumnezeu şi în modestia unei existenţe paşnice, îngăduitoare cu ceilalţi, dar naivi şi simpli în ideile lor, gândesc de acum în idei sărace, puse de alţii în capetele lor, seară de seară, oameni deveniţi un public captiv, învăţaţi cum să se urască pe ei înşişi pentru că nu au ştiut când şi cum să fure, cum să se urască unii pe alţii (cei săraci pe cei mai bogaţi şi invers) şi mai ales cum să-i urască pe străini (unguri, evrei, musulmani), cum să nu mai deosebească între ce e bun şi ce e rău, reducând pe toată lumea la cel rău, imaginându-se pe ei înşişi ca oameni răi, gata oricând să fure dacă au ocazia. O strategie politico-mediatică de succes, care şi-a atins obiectivele şi care a transformat (în sfârşit?) oamenii de rând în electorat fidel, pasiv şi dependent de manipulare, al căror ultim scop în viaţă este să-şi vadă pensia mărită.