A apărut: Augustin Ioan si Ciprian Mihali, Dublu tratat de urbanologie, Idea Design & Print, Cluj, 2009.

Ani la rînd, unul sau celălalt, ori amîndoi împreună, am crezut de nenumărate ori că despre spaţiul oraşelor noastre postcomuniste nu mai e nimic de spus. Am împărtăşit speranţa că, măcar după schimbările din administraţiile locale, vocea competentă sau doar preocupată a unor actori ai scenei publice s-ar putea face auzită atunci cînd vine vorba de intervenţii şi proiecte pe termen lung vizînd felul în care arată spaţiile vieţii noastre de zi cu zi. Apoi deziluzia abruptă: spaţiul public este cel mult un spaţiu de consum pentru utilizatorii lui cotidieni, nicidecum un spaţiu care se întocmeşte prin dialog, prin dezbateri, prin reflecţii. El este terenul de încercări al cohortelor de experţi şi al administraţiilor fanteziste, mînate în luptă de oportunisme politice ori de interese punctuale.

Cu toate acestea, spaţiul public nu încetează să fie o bătălie a tuturor; el nu este opera de artă a cîtorva, nici măcar edificiul unei majorităţi, oricît de legitime, ci este rezultatul mereu provizoriu, niciodată de încheiat, al participării tuturor, mai ales al celor care nu iau parte la decizii, al celor-fără-de-parte, neinvestiţi cu nici o autoritate, cu nici un titlu altul decît acela al simplei şi nesfîrşit de diversei lor participări la treburile cetăţii, prin miile lor maniere de a vedea, de a merge, de a construi, de a povesti…

Acest volum reuneşte într-o relativă ordine tematică (şi nicidecum cronologică) fructul unor reflecţii ce se întind pe durata a mai multor ani; texte scrise de fiecare sau împreună, ori măcar inspirate unuia de celălalt ori de alţii amîndurora.
El este, altfel spus, un triplu demers, ştiinţific, pedagogic şi civic. Mai întîi, o radiografie indirectă a evoluţiilor pe care le-au cunoscut oraşele noastre în glorioşii ani ai comunismului şi apoi în cei, nu mai puţin glorioşi, ai capitalismului şi democraţiei zise liberale: o genealogie succintă a arhitecturii naţional-comuniste, trecînd prin elucubraţiile naţionaliste de la Cluj, pînă la metropolizarea fără orizont a oraşelor mari din România de azi. Demers de arhitect, demers de filosof sau de amîndoi la un loc, în spiritul unei contaminări reciproce care nu a încetat să ne apropie şi să ne menţină distincţi în cunoştinţele şi opţiunile noastre tematice.

Apoi, e vorba de un gest pedagogic: avem convingerea că multe din aceste texte n-ar fi fost cu putinţă sau n-ar fi fost la fel dacă n-am fi fost puşi, an de an, la cursuri, la conferinţe, la seminarii, în faţa unui public curios si exigent, uneori acelaşi, alteori cu totul nou, publicul studenţilor de la filosofie, arhitectură, geografie, arte etc. Ei au provocat reflecţii, au obligat la defrişări de noi terenuri, au întrebat, au fost de acord sau în dezacord cu ce am putut spune, au fost surprinzător de tăcuţi sau de activi, ba chiar surprinzător de numeroşi uneori. Dimensiunea pedagogică a acestei lucrări se lasă întrevăzută şi prin faptul că ea incorporează materialul bibliografic pe care îl utilizăm regulat la cursuri, animaţi de convingerea că nu deţinem nici un monopol epistemologic asupra unor texte sau idei, că ele se revelează în lecturi şi interpretări comune.

În sfîrşit, un asemenea demers transdisciplinar nu poate să nu mobilizeze şi un aspect civic: prin faptul că multe din aceste texte au circulat liber în presă sau pe internet, prin faptul că nu am pretins la proprietatea lor exclusivă, dar mai ales prin faptul că de la bun începutul colaborării noastre, în anii 2000, am urmărit să propunem o atitudine publică prin ceea ce scriem şi spunem – prin toate acestea credem că reflecţia despre spaţiul urban nu se poate închide în biblioteci sau amfiteatre, ea trebuie să circule, să se propună cu insistenţă celor care, în numele nostru, pe banii noştri şi pe vieţile noastre, dar cel mai adesea doar pentru ei, decid în privinţa felului în care arată, se construiesc şi se distrug oraşele noastre.