După ce timp de patru ani a slujit România ca ambasador în Senegal, profesorul universitar Ciprian Mihali a primit recent un nou mandat la Agenţia Universitară a Francofoniei, conducând Direcţia Regională pentru Europa de Vest a Agenţiei, cu sediul la Bruxelles.
Profesorul universitar Ciprian Mihali, în vârstă de 51 de ani, a părăsit lumea Africii subsahariene pentru inima francofoniei universitare. Din postura de director pentru Europa de Vest al Agenţiei Universitare a Francofoniei la Bruxelles, ne vorbeşte despre . În interviul pentru „Weekend Adevărul“ vorbeşte despre cariera sa, despre diverse sisteme de învăţământ, despre diplomaţie şi despre o Românie bolnavă.
„Weekend Adevărul“: Unde v-aţi făcut primele studii?
Prof. univ. Ciprian Mihali: M-am născut într-o zi de miercuri din anul 1967, la Baia Mare. După studiile obligatorii la Liceul numit vremelnic „Industrial nr. 9“, fost Pedagogic, viitor Colegiu Naţional „Mihai Eminescu“ din Baia Mare, în preajma şi sub călăuzirea unor profesori minunaţi între anii 1981 şi 1985, am urmat Filosofia la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj. Am făcut cinci semestre de filosofie sistematică înainte de Revoluţie şi cinci semestre de filosofie haotică, dar nu mai puţin pasionantă, din ianuarie 1990 până în iunie 1992.
V-aţi dat doctoratul? În ce domeniu?
La teza de doctorat am lucrat şapte ani, într-o formulă de dublă coordonare, la Universităţile din Cluj-Napoca şi din Strasbourg, teză pe care am susţinut-o la 1 aprilie 2000, la Cluj, în faţa unui juriu româno-francez şi a unei săli neaşteptat de pline de colegi şi de prieteni. În faţa mea se aflau unul dintre cei mai mari filosofi pe care i-a dat cultura franceză la sfârşitul veacului trecut, Jean-Luc Nancy, doi distinşti profesori universitari români şi un filosof-rector-ministru român, al cărui telefon nu a încetat să sune de-a lungul întregii susţineri, dovadă că era un om important.
„Fiinţa“ şi „libertatea“ în viaţa de zi cu zi
Despre ce era teza?
Teza de doctorat era despre ce înseamnă viaţa cotidiană pentru filosofie. Adică dincolo de marile concepte ale filosofiei, „fiinţa“, „neantul“, „adevărul“, „binele“, „libertatea“, am vrut să ştiu în ce măsură filosofii din toate timpurile au ştiut să integreze în gândirea lor viaţa de zi cu zi, banalitatea, rutina, monotonia, şi dacă toate acestea aveau un sens sau erau, dimpotrivă ceva de dispreţuit şi de depăşit spre ceva înălţător.
La catedră cât aţi stat?
Între 1992 şi 2012 am predat, vreme de patruzeci de semestre, la Departamentul de Filosofie al Universitatăţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, unde am ţinut cursuri de filosofie contemporană mai ales, dar şi de teorii ale limbajului, teorii ale spaţiului, de multe ori cu trimitere la biologie, la drept, la ştiinţele sociale sau politice. Am fost binecuvântat cu studenţi extraordinari, unii mai mari ca mine, la începuturi, pentru ca spre final să aibă vârsta copiilor mei. Am avut şansa, de asemenea, să fiu invitat să predau vreo zece ani la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, întâi la master, apoi la şcoala doctorală, ani grei şi frumoşi, ani de descoperiri formidabile alături de profesioniştii arhitecturii din România. Am fost profesor şi cercetător invitat la Paris, Strasbourg, Nisa, Lyon, Lille, am făcut o mulţime de acorduri interuniversitare cu parteneri din Franţa.
Citeste mai mult: adev.ro/pg6ejm
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu