27 iulie 2011

Maramureş play cu fluor

Update Viseu...







Am avut trista ocazie să călătoresc în lunile din urmă de mai multe ori de-a lungul şi de-a latul Maramureşului. Spun tristă, pentru că această parte de ţară se scufundă ea însăşi într-o tristeţe cum rareori mi-a fost dat să văd prin alte părţi. Un aer dezolant al vremii, zămislit în chinuri din ruinele a ceea ce au fost sau s-a imaginat că au fost cîndva tradiţia locală şi spiritul locului.

Pretextul acestor gînduri mi-e oferit la nivel fenomenal de noua arhitectură care împînzeşte satele şi comunele de pe Mara şi de pe Iza. Desigur, ea nu are nimic original şi nici unic. Asemenea monstruozităţi pot fi întîlnite şi în alte zone din România, pe o paletă „stilistică” ce duce de la palatele cu turnuleţe din Oltenia, Moldova sau Transilvania, pînă la recenta inovaţie a culorilor ţipătoare + termopan + coloane + garduri şi balcoane de crom.
Ameţiţi cum sîntem încă de amestecul de nostalgie poporanistă şi pulsiuni de autenticitate satisfăcute sezonier în agroturism pe ritmuri folclorice, încîntaţi pe veci de cele cîteva biserici de lemn sau mînăstiri care supravieţuiesc cu greu ici şi acolo, simplificăm imaginea Maramureşului pînă la a face din ea o reprezentare a unei esenţe atemporale a românităţii autentice, ignorînd astfel tendinţe actuale mai puţin spectaculoase în aparenţă, dar cu consecinţe dintre cele mai dramatice pe termen lung.
De cîţiva ani încoace, Maramureşul se distruge cu o viteză şi cu o eficacitate care i-ar face invidioşi pînă şi pe cei mai zeloşi adepţi ai sistematizării rurale. Cincizeci de ani de comunism par să fi trecut pe deasupra regiunii sau să fi ajuns pînă la maiestuoasele sale porţi de lemn, în vreme ce ultimele două decenii de tranziţie, migraţie, consum şi corupţie au devastat totul de la Baia Mare pînă la Sighet şi Vişeu.
Pentru orice trecător atent mai degrabă la prefacerile vieţii cotidiene decît la porturile populare în zi de sărbătoare sau îmbrăcate doar de dragul turiştilor străini, rămîne o provocare pentru gîndire capacitatea formidabilă a acestor localnici de a-şi distruge patrimoniul, material şi imaterial, într-o complicitate solidă cu toţi cei care ar fi însărcinaţi să-l protejeze. Nu este sat în care, cu autorizarea coruptă sau în nepăsarea corupătoare a factorilor de decizie, să nu fie demolate an de an zeci de case tradiţionale, unele aflate într-o stare avansată de degradare. În locul lor apar cu o rapiditate uimitoare monştri fluorescenţi (a se vedea cîteva specimene în albumul postat aici), de o calitate tehnic-arhitecturală mai mult decît îndoielnică şi de un gust estetic ce nu merită nici măcar comentat. Casa mov cu hublouri octogonale şi balcon de oglindă din Şieu ori cea în nuanţe de mov cu coloane roz din Săcel (într-o nuanţă de culoare inspirat denumită de cineva „vomă de vin”) sînt astăzi mai mult decît nişte accidente într-un peisaj dat. Ele, împreună cu sute de alte asemenea oribilităţi, se constituie în unul din cele mai violente gesturi de negare a apartenenţei culturale ori identitare a acestor oameni la ţinutul din care provin. Contemplîndu-le, după proba dură a perplexităţii, nu poţi să nu încerci să te întrebi ce poate fi în mintea celor care le locuiesc, ce simt ei, de unde vin, încotro se îndreaptă, ce iubesc şi ce urăsc acei oameni? Întrebări retorice, fără îndoială, hărăzite unor răspunsuri mereu falsificatoare.

 

De aceea, în acelaşi timp în care discutăm despre o arhitectură care va transforma în doar cîţiva ani Maramureşul într-un Disneyland ridicol, se cuvine să avansăm cîteva ipoteze prin care să încercăm să deconstruim clişeele care sufocă prin ipocrizie şi ignoranţă devenirea recentă a regiunii. Sînt clişee cu care ne-am întreţinut imaginarul identitar de atîta vreme şi care ne împiedică să mai distingem între ceea ce a fost şi rămîne valoros din patrimoniul cultural, istoric, arhitectural al locului, şi explozia de prost gust care ţese într-o urzeală tot mai deasă peisajul maramureşean.

Ţăranul frate cu natura?
Greu de crezut, tot mai greu… Dacă asta s-a întîmplat cu secole în urmă, în identificarea cu codrul, cu ogorul, cu animalele, aşa cum o transmit baladele vechi, e tot mai puţin probabil că ţăranul român şi cel din Maramureş, în special, mai păstrează vreo relaţie proprie cu natura. Munţi întregi defrişaţi sălbatic, lemn vîndut pe mai nimic pentru a cumpăra bolţari, sute şi mii de hectare de teren agricol abandonate, tonele de deşeuri care plutesc pe toate văile ce curg spre Tisa, precum şi multe alte fenomene persistente de poluare dau seama fie de o îndepărtare a ţăranului de elementele naturii cu care se presupune că s-ar fi aflat illo tempore într-un intim acord, fie de falsitatea reprezentărilor noastre intelectualiste despre o stare de armonie naturală în care ar fi trăit strămoşii noştri rurali. Sîntem înclinaţi să credem mai degrabă că legătura ţăranului cu glia a fost una forţată, din lipsă de opţiune; atunci cînd opţiunea se iveşte, ţăranul care pleacă să muncească pe şantierele Europei nu are nici un fel de scrupule să-şi abandoneze cîmpul sau grădina din spatele casei. De asemenea, nu este exclus ca simţul estetic, etic sau comunitar pe care noi i-l atribuim ca fiind unul înnăscut să fie tot o proiecţie urbană a unei civilizaţii citadine ea însăşi aflată în crize de repere. Priviţi arhitectura din aceste sate, priviţi contrastul dintre luxul afişat al faţadelor, porţilor şi autoturismelor, pe de o parte, şi sărăcia spaţiilor comune, cu uliţe desfundate, cu canalizări improvizate, cu grămezi de bălegar prelingîndu-se la vecini sau în şosea, admiraţi pet-urile care plutesc pe Iza, pe Mara, pe Vişeu, pînă la a produce inundaţii; citiţi în presă despre reţelele de infracţionalitate internaţională la care participă şi cei plecaţi şi cei rămaşi (inclusiv în prostituţie ori trafic de droguri, ca să nu mai vorbim de reţele organizate de furturi şi trafic de produse) şi vă veţi tempera entuziasmul faţă de inocenţa şi bunătatea înnăscută a moroşanului.
Vreau să fiu bine înţeles: nu generalizez şi nu diabolizez. Introduc însă nuanţe necesare pentru a înţelege ce se întîmplă în regiune, păstrînd un respect necondiţionat pentru toţi aceia care îşi trăiesc aici viaţa în cumpătare şi respect pentru ce au primit din trecut şi pentru ce înţeleg să transmită ei înşişi mai departe.


„Greaua” moştenire a comunismului
Cît din ceea ce se întîmplă azi în Maramureş se datorează grelei moşteniri a regimului comunist? Acest regim are o responsabilitate directă pentru felul în care a evoluat regiunea, dar nu neapărat în sensul cel mai previzibil al termenului. Zonă relativ ferită şi marginală, ea a cunoscut o dezvoltare economică şi industrială disproporţionată. Insistenţa pe exploatarea de materii prime precum lemnul sau minereul neferos, precum şi pe industria grea şi de prelucrare a generat o ocupare unilaterală a forţei de muncă. Industrializarea a putut produce un combinat gigantic şi devastator prin efectele sale toxice la Baia Mare şi o reţea de exploatare minieră ţinută în viaţă de voinţa conducerii de partid şi nu de profitul economic aşteptat. Sate întregi, colectivizate sau nu, făcînd naveta zilnică şi în patru schimburi între mine aproape sterile şi o muncă a unor cîmpuri capricioase, au reuşit să-şi păstreze un status quo tradiţionalist prin forţa împrejurărilor şi nu printr-o decizie proprie. Dacă ne gîndim că între Baia Mare, Sighet şi Vişeu/Borşa sînt cel puţin 60 de km pe oricare traseu, cu localităţi răsfirate între dealuri şi pe văi, putem lesne remarca felul în care s-a polarizat Nordul extrem al ţării şi în care a fost încetinit ritmul său de dezvoltare. Oraşe cu o oarecare vigoare economică în perioada comunistă, precum Sighetul, Vişeul sau Borşa, sînt astăzi nişte oraşe fantomă, animate periodic de maşinile de lux şi de nunţile fastuoase ale celor care se întorc să-şi etaleze estival agoniseala.
Regimul trecut n-a modificat în profunzime mentalităţile ori comportamentele oamenilor. Acolo unde ele se dovedeau a fi inofensive, el a preferat să profite de ele, să le canalizeze în interesul său şi să le menţină în izolarea geografică oferită atît de generos de lanţurile de munţi ori de cursurile de apă. Tradiţiile au putut supravieţui ca tolerate pentru că erau circumscrise pe plan local şi pentru că nu aveau vreun efect de contaminare altul decît pur estetic – de tip Cîntarea României – în afara regiunii. Efortul modernizator (atît cît a existat…) al comunismului nu a modificat decît superficial această regiune (o singură linie ferată construită în anii 50-60, cîteva şosele ca vai de ele, electrificare şi… cam atît).


Curcubeul mobilităţii
Anii 90 au surprins Maramureşul în aceeaşi letargie care îl caracterizase deja decenii în şir. Aici istoria păruse a se linişti ea însăşi, molipsindu-se de la oamenii molcomi. După cîţiva ani de trezire lentă, febrilitatea a început să se manifeste în jurul anilor 2000, cînd bărbaţii curajoşi din zonă, forţaţi de şomaj şi de spectrul sărăciei, dar şi antrenaţi de muncile grele făcute pe şantiere şi pe ogoarele patriei comuniste, şi-au luat lumea-n cap şi au plecat în străinătăţuri. Trebuie spus că asta se întîmpla în acelaşi timp cu începutul prăbuşirii acelei economii secundare de subzistenţă bazată pe produse de strictă necesitate şi care a permis regiunii să depăşească înainte de 1989 vremurile de penurie. Prima fază a aceste mobilităţi a fost una de pionierat, cu călăuze ad-hoc şi paşapoarte false, guvernată de ideea întoarcerii acasă şi a îmbunătăţirii a condiţiei materiale tot mai precare în care trăiau familiile celor plecaţi.
În ultimii zece ani, însă, asistăm la o nouă etapă a migraţiilor. Ameninţarea sărăciei este depăşită în intensitate de ameninţarea imaginii nereuşitei sociale sub presiunea societăţii de consum. Un exod masiv al forţei de muncă masculine şi feminine, al cărei scop nu mai este întotdeauna reîntoarcerea la locurile de baştină. Şi chiar dacă această întoarcere are loc, ea aduce înapoi oameni schimbaţi într-un fel ciudat. Constituiţi în reţele transnaţionale solide, ei îşi transportă departe izolarea de aici, construind acolo unde ajung microcomunităţi cvasi-închise, guvernate de regulile de acasă. Ei rămîn de multe ori imuni, dacă nu chiar insensibili la ce este de văzut şi de învăţat din Occident, şi revin pentru a-şi cheltui economiile – făcute uneori în condiţii de exploatare cruntă – pe imagini ale prosperităţii şi ale succesului. (Nu pot să trec aici peste un exemplu dramatic, de altă natură: o familie tînără şi-a cheltuit toată agoniseala de doi ani, e vorba de zeci de mii de euro, pe plata medicilor, anesteziştilor şi asistentelor într-un spital din Cluj, pentru o intervenţie chirurgicală de urgenţă a mamei. Anul acesta, bucuroşi că bătrîna a scăpat cu viaţă şi convinşi că au făcut ce trebuie – doar chirurgul le-a spus verde-n faţă că fără această „investiţie” femeia nu ar fi supravieţuit – au luat-o de la capăt, la cules de zmeură în Germania). Oameni orgolioşi, dar cu o imaginaţie relativ săracă, îşi risipesc banii în construcţia de palate nelocuibile, din materiale scumpe şi cu finisaje de proastă calitate, dar neapărat mai mari, mai strălucitoare şi mai la stradă decît ale fratelui, vecinului, prietenului, ori în maşini scumpe, cu care defilează la nunţi sau duminica în lungul satului, precum făceau odinioară părinţii lor pe jos, după ce ieşeau de la biserică, într-un ritual de socializare obligatoriu.
Culorile fluorescente care îmbracă aceste noi edificii şi combinaţiile lor şocante n-au nici o înrădăcinare într-o tradiţie locală a culorilor, după cum nu se inspiră în nici un fel din arhitecturile pe care navetiştii internaţionali le-ar fi putut observa în Italia, în Spania, în Franţa. Ele stau mărturie pentru lipsa (totuna cu excesul) de repere, pentru eclectismul gusturilor şi pentru ruptura dramatică de orice loc a acestor locuitori pe traiectorie. De asemenea, ceea ce frapează la fel de mult ca rozul faţadelor este dispariţia oricărei măsuri spaţiale în edificare; aceste case noi şi-au pierdut raportarea la vreo scară umană, au încetat să dialogheze în vreun fel cu peisajul din jur (singurul mesaj pe care-l transmit e unul de sfidare a casei de alături) şi sînt construite în dispreţ pentru orice raţionalitate economică şi ecologică: imposibil de întreţinut cu zecile lor de camere, ele sînt şi vor rămîne locuite într-o cameră sau două, dintre cele mai modeste, în care va fi instalată tehnologie de ultimă generaţie (televiziune prin cablu, internet prin fibră optică), contribuind la comunicarea copiilor rămaşi cu părinţii plecaţi, dar şi la mărirea distanţelor dintre oameni. Asta în vreme ce reţeaua de apă, de canalizare sau de gaz, ca investiţii publice, este artizanală sau chiar inexistentă…
Dislocarea este un fenomen care afectează nu doar ataşamentul faţă de un loc, ci şi sistemele axiologice care au putut contribui în trecut la identificarea comunitară şi la orientarea în proiectele de viaţă ale indivizilor. Ea se produce pe fondul creşterii inegalităţilor economico-sociale, al bombardamentului imaginal cu modele de reuşită rapidă şi al unei oferte publicitare de consum haotic al cărei efect vizibil este sărăcirea experienţei şi a imaginaţiei creative. În fond, toată această arhitectură trendy este extraordinar de monotonă. Aceleaşi motive (din care nu lipsesc coloanele rotunde ori cu motive brâncuşiene, acoperişurile albastre, termopanele ori gardurile cromate) se regăsesc de fiecare dată, variaţiile minime fiind doar jocuri ale dimensiunilor. Imitaţia funcţionează din aproape în aproape, prin exagerare, prin contrast, nicidecum prin noutate ori creativitate. 


Despre politici publice, numai de bine
Maramureşul se înfăţişează azi ca un vast cîmp de luptă devastat. El pare cu totul părăsit de către autorităţi, preocupate mai degrabă să-şi negocieze funcţiile şi interesele, ori să-şi construiască rezidenţe secundare în locuri pitoreşti. Infrastructura zonei se află într-o stare deplorabilă. Şoselele care leagă restul ţării de Maramureş (Dej-Baia Mare, Bistriţa-Sighet ori Satu Mare-Sighet) sînt adevărate piste de încercare pentru orice automobilist. Ele se află într-un contrast flagrant cu alte şosele din Transilvania sau din ţară. Nici un proiect major de infrastructură rutieră n-a fost realizat aici în ultimii douăzeci de ani. Izolarea rutieră este şi o izolare economică, aşa cum este şi o dovadă a lipsei de interes din partea autorităţilor centrale. Vizitele oamenilor politici au loc cu prilejul sărbătorilor şi festivităţilor, cînd, profitînd de ospitalitatea slugarnică a şefilor locali, se mulţumesc să guste din ţuica de prune şi să se maimuţărească în costume populare. Ruina industriilor locale (siderurgică şi textilă la Baia Mare, lemnoasă la Sighet, minieră la Baia Sprie, Cavnic sau Borşa) n-a fost urmată de investiţii majore şi a lăsat în urmă peisaje apocaliptice, munţi de deşeuri toxice, precum în jurul combinatului chimic din Baia Mare, şi mii de şomeri forţaţi să părăsească tot pentru a-şi face un rost în lume.
Pe de altă parte, pseudo-realizările turistice (cîteva pensiuni ori muzee locale, noi mănăstiri flamboiante) nu pot masca lipsa de imaginaţie a locuitorilor şi de grijă pentru conservarea a ceea ce a mai rămas dintr-un patrimoniu de excepţie. Se pot lesne observa în fiecare sat casele vechi din lemn umplute de bălării, stînd să cadă, prilej numai bun pentru micul îmbogăţit local să cumpere pămîntul, să-l radă şi să-şi înalţe palatul în culorile bomboanelor Skittles. Amenajarea unor micro-muzee ale ţăranului sau ţărăncii maramureşene în unele localităţi ori a unor mănăstiri opulente cum este cea de la Bîrsana au rolul de a dovedi turistului ocazional că tradiţiile sînt păstrate aici cu sfinţenie. Realitatea vieţii de zi cu zi este din păcate alta. Dacă autorităţile locale antrenate acum în jocuri politice meschine (de la prefectură, consiliu judeţean pînă la primării şi consilii locale) nu intervin ferm şi eficient în următorii ani, dacă nu vor fi urgent elaborate politici publice şi de protejare a patrimoniului, Maramureşul va supravieţui prin cele cîteva vedete populare care fac rating cu glume proaste la televiziunile naţionale şi prin cărţile poştale ori albumele foto de pe facebook. Nu este însă exclus ca, pe fondul foamei de circ a turiştilor şi localnicilor, să se poată în curînd organiza un „Rainbow tour” sau un spectacol de sunet şi culoare „Maramureş play cu fluor”, pentru admirarea noilor creaţii ale unei culturi „rebranduite”, „updatate”, colorate ţipător şi perfect adaptate imperativelor industriei de divertisment.
Măcar aşa ne vom lecui poate, în sfîrşit, de mitologiile păguboase ale ţăranului apărător al tradiţiilor, al naturii şi al autenticităţii, şi vom începe să elaborăm politici realiste de conservare şi de dezvoltare a regiunilor rurale din România.

29 de comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. acuma, desi sunt de acord cu partea privind distrugerile, daca adopt totusi o perspectiva mai apropiata de istoria artei nu pot sa nu remarc niste constante: preferinta pentru culorile "flashy" nu e noua, ea reiese mai clar gratie resurselor mai mari (bani, etc). Ea era deja prezenta in Maramures pe tesaturi si alte accesorii "ieftine", ale caror palete cromatice se apropie de cele mexicane. Aparentul "bun gust" traditional/vechi cred ca se datoreaza doar lipsei de mijloace: daca ar fi putut si-ar fi facut case mov cu oranj inca de acum 500 de ani ;) e vorba de sensibilitatea zonei "etnografice". La fel ca restul tendintelor actuale in toata tara (si lumea ?) spre asa-zisul "kitsch" (cu turnulete etc), acelasi apetit popular/folkloric pentru supra-ornamentare, supra-colorare. Peste 100 de ani, casele cu turnulete, si cele cu crom+termopanevor fi studiate serios de istoria artei si a culturii, pe acelasi plan cu bisericile de lemn. Sa nu uitam ca statuile Greciei antice erau colorate (flashy), la fel si catedralele gotice, etc...

    RăspundețiȘtergere
  3. Absolut de acord cu tine, Gabriel. Si eu cred ca "drama" locala (dar numai pentru noi, intelectualii, drama) nu vine neaparat din culoare, nu e exclus ca ea sa devina "stil" peste o suta de ani, cum spui. Cred ca daca exista vreo drama, ea provine mai degraba dintr-o pierdere a dimensionalitatii, a unei raportari umane la spatiu si peisaj. De discutat...

    RăspundețiȘtergere
  4. ce inseamna "uman" si de ce culorile tipatoare ar fi non-umane?

    RăspundețiȘtergere
  5. Necesara "opozitie" a abordarii critice, la nostalgia poetica.
    Am preluat acest articol (cu toate trimiterile de rigoare) si la mine: http://vasilegogea.wordpress.com/2011/07/26/un-avertisment-al-profesorului-ciprian-mihali-maramuresul-un-disneyland/.
    Cu multumiri.

    RăspundețiȘtergere
  6. @ Anca: nu am spus despre culori ca sint umane sau non-umane, ci despre dimensionalitatea spatiala. Si nu fac judecati de valoare utilizind acest termen, fac trimitere doar la o inscriere a fiintei umane, a corporalitatii sale in spatiu, si la croirea acestuia pe masura dimensiunilor corporale ale omului. Fractura nu este asadar la nivelul culorilor, pot sa ne placa si culorile tipatoare, e o chestiune de gust, ci in coerenta construirii omenesti a spatiului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna ziua. Numele meu este Apopi Diana si va cer permisiunea sa publicam si pe site ul www.sighet-online.ro o parte din articolele dumneavoastra referitoare la zona Maramuresului, cu precizarea sursei, desigur. Adresa mea de contact este diana@sighet-online.ro

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Vasile Gogea: multumesc pentru preluare, intr-adevar, textul meu nu e o replica la al dvs., sincer nu-l stiam pina azi, dar ma bucur ca putem vorbi in tonalitati diferite despre Maramures. Pentru ca viziunea poetica, esentiala, poate fi completata, cu mai putin talent, dar poate cu mai multa indaratnicie, de o abordare critica, tocmai pentru a semnala o devenire nelinistitoare.

    @ Diana Apopi: Puteti sa preluati, desigur, orice doriti de pe blogul meu, chiar va multumesc ca o faceti si ca indicati sursa. Succes in toate!

    RăspundețiȘtergere
  9. A dracului taran cum nu se ridica el la pretentia parvenitilor de la oras !!!!

    Mama lui de paduchios vrea si el taran netrebnic sa se dea “domn” cu casa de boltari ca de piatra mai greu azi si face taranul tabula rasa din traditia zonei de parca ar fi mare teleptual ce “demoleaza” si “dinamtiteaza” pre Eminescu cadavrul nost din debaraua culturii romane.
    Apropos dar voi mareti intelctuali ocupati cu demistificaro si demolari culturale nu aveti nici o vina ? Este situatia deculturaliarii maramuresene asa o cestie unica si protocronista sau nu cumva este “normalul” epocii moderne ?!

    O da .. taranu a ajuns la bani isi satiface cu naivitate pornirea spre falosenie … Traieste in 2 camere mai modeste si are 1-2 camere de fala dracu stie de ce …(inclus matusa mea de langa Cernauti) . A da am vazut exemplele alea de case … ce sa zic cateva cu niste culori de ma apuca si durererea de dinti.. , poarta veche traditionalaa vand in spate .. cestia aia alba cu lilas chliotiu e de ras …. Da unele nu sunt chiar rele … ar sta foarte bine prin mahalalele bucurestene si prin Targoviste ! Ca exista si o estetica a mahalelei … Si aici este baiul . Nu cred ca este bine sa se intinda carierul Andronache (este o casa cam verzuie care parca am vazut-o prin Fundeni !) pana in Maramu (totusi un specific ardelenesc-central european se pastreza in vopsirea caselor). Da ma rog asta este vina taranului nu a intelectualilor de la UBB faruri caluzitoare pre drumurile roz lila-chilotiu ale europei …
    Da de ce sa fim sucariti ca taranu pleaca sa caute de lucru in alte parti ?! De ce sa aiba mai multe scupule decat ala care merge sa faca facultate si apoi pleaca in Vest scarbit de poporul din care face parte ?
    Da‘ isi face ditai casoiu si strada este nepietruita da’ ce credeti ca Videanu la viloiu din Snagov are canalizare ? Cica vilele de la Snagov au latrinele conectate cu lacul Snagov. Iar comuna Pipera cea plina de casoaie sau Pardisul Verde (ambele amandoua pline de insi cu pretentii si destule facultati! ce isi fac concedii prin Spania ori Italia) credeti ca au canalizare?! Atunci de ce ar avea Campulung la Tisa ?!

    Ma rog are moroseanu destule defecte .. ca tot taranu roman si in plus ca tot omu’ de la munte nu vede mai mult de valea lui plus ca este dedat abuzului de cutit si palinca insa sa nu ii facem vina ca nu se ridica la pretentiile si fandacsiile intelectualitatii. Atunci cand intelctualu face arta latriniera sa socheze burgezul este prea mult sa cerem unuia cu scoala putina sa fie un estet ….(am avut destui moroseni colegi in regiment .. m-au invatat sa zic corect “te tau #### bisaul ma-t” si sa beau palinca … cunosc marfa !!)
    Domnilor difernta mare intre sa zicem Polonia , Elvetia si Romania este ca primii au o intecltualitate . In Romania poporul nu are o intelctualiate .. desi ar fi ceva intelctuali .

    RăspundețiȘtergere
  10. Its just pure horror what is happening to the most beautiful part of the country !!! :-(

    RăspundețiȘtergere
  11. Este ingrozitor ce se intimpla,dar de ce va mirati,in toate satele noastre au patruns:cablul Tv,oameni care au lucrat in alte tari si au revenit cu influenta culturilor zonelor unde au lucrat ,incercind sa implementeze ceea ce au vazut si trait acolo,.Nu uitati ca acestia revin cu bani grei si nu stiu ce sa faca cu ei,nu are cine sa ii sfatuiasca ce sa faca cu acei babi,si atunci investesc acolo unde e sigur,in proprietatea lor,asa cum o stiu ei mai bine.Trist e ca nimeni nu face nimic sa ii ajute,sa ii sfatuiasca si atunci asistam la MONSTRUOZITATI DE GENUL CELOR ARATATE DE dVS

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu stiu daca este ingrozitor pe cat este de ridicol (si trist). Insa mai este vorba de ceva : lipsa de cultura (cultura in sens larg). A nu se uita ca zona rurala este in permanenta supusa aculturatiei ... ca a fost supusa decenii de-a randul deculturatiei (ma rog zona maramureseana mai putin).
    Cum zic unele din cestiile alea mi se par cunoscute. Am vazut asa ceva si prin mahalalele bucurestene (alta zona in care "cultura" inseamna doar alfabetizare) ce arata o putinatate a spiritului (atunci cand nu este a mijloacelor)Simma indoiesc ca repeta ce au vazut afara.. este un "stil" propriu al mahalalei.
    Daca doreai sa pastrezi culorile culturale (adica inclus aspectu zonei) trebuia sa intar4esti cultura zonei . Insa este mai usor sa te plangi ca taranu nu a citit Kant si Althusser si habar nu are de Croce ori Fibonacci ...
    Aceasta deriva a stilului arata clar divortul dintre patura cultivata (nu culta ! ca a fi cult inseamna a fi integrat intr-o cultura!! si astfel pot fi tarani primitivi si analfabeti dar culti in contrapondere cu insi inculti da cu vreo 3 masterate) si popor )masa daca doriti). Am mai putea spune ca arata si o saracire a culturii romanesti supusa atacului conjugat al aculturatiei induse de mondializare/modernizare si a deculturalizarii induse programatic de "inoitorii" interesati de demitizate (mitul este elementul fondator al oricarei culturi. Ditruge mitologia fondatoare si distrugi cultura!)

    RăspundețiȘtergere
  13. androxa

    nu ai putea sa folosesti si limba romana ? Folosind engleza nu te ratai mai breaz decat ala care a pus gard de ciment langa o splendida poarta ...

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnule Bizon, ca sa zic asa, aveti dreptate in ce spuneti. As continua spunind in felul urmator:

    Aculturatia sau deculturarea e o eticheta si o imagine pe care noi o lipim unui mod de viata pentru care "cultura" nu este reflectata, ea este traita, practica si neinterogata. Ceea ce se intimpla acum cu aceste sate brutalizate de prostul gust poate foarte bine sa fie pentru "taranul" dislocat si sfisiat intre diferite modele culturale din care nu intelege mare lucru, doar o noua forma de adaptare.
    Dar, pe de alta parte, trebuie sa ne ferim si de riscum relativismului si sa includem cu orice pret intr-un spatiu cultural ceva ce nu tine atit de prostul gust estetic, cit de o violenta si o lipsa de respect fata de continuitatea temporala si coerenta spatiala. Nu spun ca movul e mai urit decit albastrul. Dar ma intreb, intr-un soi de interogatie de amator in psihologia sociala, ce practici sociale si ce convingeri, ce valori si ce credinte ii guverneaza pe acesti oameni care ajung sa-si siluiasca in asa fel mediul in care traiesc. Demersul meu nu e de critica estetica, ci de una etica, de ethos, de habitusuri.
    Al doilea element ce mi se pare esential. Nu putem astepta de la localnici initiative de patrimonializare; ele sint produsul unei Hochkultur, al unei constiinte culturale si sociale inalte, care poate gindi in arcade mari de timp, dinspre trecut inspre viitor. Taranul a mostenit o cocioaba de la parintii lui si transmite o vila copiilor lui. Din punctul lui de vedere, e un mare pas inainte.
    Dar e nevoie de o abordare patrimonialista, ori cit de barbar suna, aceea care ne poate face sa ne intrebam pe noi, comunitatea, ce am mostenit si ce lasam mostenire. Ce pastram din trecut si ce distrugem? Ce anume din ce facem azi va face cinste celor ce vor veni dupa noi? Sint intrebari care in alte parti au devenit obiect al unul politici publice, nu al unor demersuri retorice precum al meu sau altele de acest fel.
    Concret: ce pazeste comisia zonala a monumentelor si patrimoniului, ce face directia judeteana de cultura? A existat cindva vreun proiect de patrimonializare selectiva si eficienta? Nu trebuie sa transformam o regiune in rezervatie, exista multe solutii moderne.
    Dar am senzatia ca pasivitatea autoritatilor e reversul unei coruptii generalizate a tuturor structurilor de putere si de decizie din societate. Prefecti, primari, consilieri, ii doare fix in cot de patrimoniu, se multumesc cu o ceremonie cu muzica populara, un popa si multa tuica, in spiritul locului.

    RăspundețiȘtergere
  15. I speak very little romanian but read a lot more ...is that a problem??? a law against english or is it just your personal opinion? i only made a comment about the terrible building and desroting/defacing beautiful heritage and architecture. have a nice day..

    RăspundețiȘtergere
  16. Domnule Mihali

    Pefer sa va raspund aici (fara posibile lectii despre lupta de clasa de la RW sau de liberalism reactionar)
    De acord ca initiativele de patrimonializare sint produsul unei Hochkultur. Eu ziceam doar ca la noi Hochkultur se limiteaza la infierarea “boborului” (cu aceiais manie ca si in lupta de clasa. De fapt este o lupta de clasa cu semn schimbat)
    Pana cand cei responsbili de Hochkultur nu vor constientiza ca menirea lor nu este de a promova arta latriniera ori demolarea valorilor .. ei bine nu vom avea altceva decat pasivitatea autoritatilor . Ce face comisia judeteana ? Pai bea o palinca , o cefeluta un wizichi si se casineaza ca poporul roamn e unu de idioti si ca nu au ce patrimoniu sa pastreze !!! Asta este solutia moderna : vai de mine ce ma fca m-am nascut langa Carpati! Si se simte mandru de superioritatea lui morala fiindca deh asta citeste si in 22 si in Dilema!!!
    Aculturatie/deculturatie . va rog nu o dati cotita .. cred ca ati inteles perfect. Nu are rost s ane plangem ca , in cazul de fata , moroseanu de rand este cum este . El nu aere nici o vina !! El saracu iesit din orizontul vaii sale (nu stiu poate ca arata bine Iza da nu am ajuns asa de sus … contactul meu cu moroseni este din timpul serviciului militar la Botosani unde si cand am observat ca morosenii erau destul de reticenti in a critica Botsanii – mai putin laturile numite “tzuica” ) aude asa brusc ca este un taran tampit si puturos si vandut comunismului si ca tot ce e rau in tara asta se trage de la el (ca taran). Poa mai aude ca in particular el moroseanu este descins din alt ev .. Asta este modelul cultural care concura cu cel traditional! Si sprijinit nu odata de insi cu autoritate care au “scoala” … Asta domnule este deculturatie .. Rezultatu este ca atunci cand va avea bani va stii ca nu are cultura, ca la el totu pute asa ca isi va face casa ca la oras sau ce mai crede el .(Hopa ! la Auschan am dat peste 3 baieti din Maramu care lucrau la ceva constructii … Nu m-as mira sa mai apara prin Iza un transplant de mahala bucuresteana !!! Daca nu de Iancu Nicolae .Cu vapsea craiasca …A da . sunt bucurestean si am copilarit intr-o mahala asa ca stiu marfa. Nu atat de rea!!)
    Da am avea nevoie de abordare patrimonialista. Insa ia vedeti dvoastra ca si unele caldiri din Bucale (sediu ministerului culturii, a vreo 2 directii, Institului de Arhitectura , Universitatii) au fost demolate vreo 2 cladiri cu valoare patrimoniala …
    Asa ca domnul meu cam asta este situatia. Si dupa parere a mea incepe cu cei care ne asigura ca noi nu avem nimic in fara de netrebnicie. De la inaltimea studiilor lor de la Heidelberg .
    Sau cum zicea Soric “case close!” . ca nici romana nu mai este atat de “buna” sa le exprime inteleciunea …
    Adica la noi Cultura inalta se chinuie sa ne invete ca nu avem cultura …

    In alta ordine de idei – sa stiti ca in mod normal nici un credincios cu capu pe umeri nu ar alege lemnul ptr constructia bisericii sale. Orice om normal prefera piatra si daca se poate marmora ! Contructia unor biserici de lemn prin Bucuresti s-a facut din motive de ideologice , de “anticomunism” caci “traditia noastra e a bisericutei de lemn nu a catedralei” in opozitie cu megalomania casei poporului …Biserica maramureseana din lemn este rezultatul saraciei …
    Scuzati am o idee creata.. UBB nu s-ar putea implica in prezevarea patrimoniului din Maramu ?! Ca deh Hochkultur ….

    RăspundețiȘtergere
  17. androxa

    daca nu esti roman sau cettean roman este in regula . Insa mi-e sila de unii care desi romani prefera engleza .
    Acum speri sa iti dai seama ca unu din astia (roman care crede ca numa engleza poate sa ii exprime ideile!) ... ei bine este inconsomanta cu distrugerea patrimoniului !

    RăspundețiȘtergere
  18. Well I am not romanian bit I live and work here(as a romanian)i can write good but i can read and understand enough. english is my mother language so i use it ...most people understand it enough. Anyway such a lot of fuss when i only made a comment about the terrible things you have described. I love maramures very much and hope to move there and live there till the end of my days. Have a good evening

    RăspundețiȘtergere
  19. http://diacritica.wordpress.com/2011/07/28/ce-ti-trebuie-ca-sa-ti-construiesti-la-sarichioi-o-voma-cu-3-etaje/

    RăspundețiȘtergere
  20. Stimate Domnule Profesor Mihali,
    doar pentru ca nu stiu adresa privata de e-mail dau buzna aici, fapt pentru care va cer respectuos scuze. Nu vreau decit sa va semnalez doua "extensii" ale discutiei(urmare preluarii acestui text) pe blogul meu:
    http://vasilegogea.wordpress.com/2011/07/27/o-scrisoare-din-maramures-de-la-profesorul-nicolae-iuga/
    http://vasilegogea.wordpress.com/2011/07/28/recitiri-necesare-sebastian-moraru-culori-si-case-elogiul-albului/.
    Cu multumiri,
    Vasile Gogea

    RăspundețiȘtergere
  21. Draga Roxana, minunata sugestie, multumesc. Monstruosul nu are granite, nu cunoaste spiritul locului, nu are nevoie de talent, de inspiratie, de efort - de ce sa nu-l generalizam? E mult mai usor, se ofera la kit, se aplica pretutindeni.

    RăspundețiȘtergere
  22. Domnule Gogea, ma bucura mult extinderea acestei dezbateri, necesare si urgente. Apreciez calitatea gestului literar, poetic, la fel cum mi se pare binevenita si o iesire mai vocala, daca nu si mai eficienta, in spatiul public. E nevoie sa scuturam autoritatile prin toate mijloacele de care dispunem, altfel se alege praful de noi si de locurile noastre, sub presiunea populismului electoral si a profitului speculatorilor.

    RăspundețiȘtergere
  23. Am primit de la Ştefan Doru Dăncuş urmatorul comentariu:

    "Am trecut prin Ieud când am fost la Vişeu. Te cutremuri ce de viloaie au apărut. Discutam acum 2 ani cu Dumitru Gorzo despre posibilitatea salvării caselor vechi. Uite rezultatul:
    1. Autorităţile locale nu pot interveni în “proprietatea privată”.
    2. Dacă eşti interesat să CUMPERI o casă ţărănească veche, pe care un tânăr ce lucrează în străinătate oricum o demolează pentru a-şi face vilă – ţi se fac nişte preţuri uriaşe.
    3. Dacă nu o cumperi, lemnul, bârnele, şindrila etc. sunt tăiate şi puse pe foc (Ieudul nu are reţea de gaz).
    4. Dacă vrei să cumperi o astfel de construcţie într-o zonă mărginaşă a comunei (cu tot cu teren), o poţi primi aproape gratis, dar preţul pe m.p. de pământ începe de la 20 euro.
    5. Cine îşi poate permite să dea atât? STRĂINII!!!"

    RăspundețiȘtergere
  24. Revin cu o precizare si cu scuzele pentru formularea grabita, neintentionata: comentariul dlui Dancus a aparut initial pe blogul dlui Vasile Gogea, de unde l-am preluat cu acordul autorului si al proprietarului blogului.

    RăspundețiȘtergere
  25. Da, am vazut si eu, Duminica asta, 7 august, fetele de pe Mara venind de la biserica de-a lungul soselei, cu rochii vernil fluorescent sau albastru intens si pantofi albi cu toc. Batranii in portul lor clasic erau mult mai mandri, mai eleganti, desi nu intentionau decat sa respecte Duminica si prin vestimentatie. Mai urate si decat casele inchipuite de mai sus sunt acoperisurile de eternit - triste, apocaliptice.

    RăspundețiȘtergere
  26. port popular artizanal, cu cămeşi din puplin şi pantofi cu toc şi ciorapi negri transparenti, şi la codanele cele mai mici

    RăspundețiȘtergere
  27. Pe undeva se rade in hohote de cat de izbutita e toata aceasta distrugere; ce nu a reusit comunismul a reusit sa faca zob banul, arogant si subteran, invitat cu bratele deschise de autoritatile locale aka cluburi ale ineptilor si de legi slabe-stravezii. Toata tara e un kitsch in latura de lucruri facute de mana omului, acelasi kistch peste tot, nu mai exista specific local, e un lung monument al coruptiei si degradarii. Turismul plansului...se poate face oricand, gratis. Mergi si privesti. Daca vrei si indignare sau tristete definitiva, mai vorbesti si cu oamenii. Ar trebui sa facem o adunare de protest in care sa alternam taceri si urlete salbatice.

    RăspundețiȘtergere
  28. Scriitoarea americana Katherine Verdery, care a trait cate un an in Romania in anii '70, '80 si '90 spune in cartea "Socialismul - Ce a fost si ce urmeaza" ca Maramuresul si Oasul au fost intentionat lasate neindustrializate si necolectivizate total de catre sistemul comunist, pentru a arata pastrarea peste timp a vechilor obiceiuri, a traditiilor arhaice, a portului, meseriilor si alimentatiei provenind din vremea dacilor. Asa rau cum a fost, comunismul a stimulat traditiile, manifestari precum Tanjaua de pe Mara sau Festivalul de Datini si Obiceiuri de Iarna de la Sighetu-Marmatiei fiind la loc de cinste.

    RăspundețiȘtergere