In delirul evocarilor lui decembrie 1989, intr-un moment in care toti se simt datori sa spuna ce-au facut, ce-au simtit sau pur si simplu ce-au privit la televizor, asadar intr-un moment de explozie a unei memorii afective ca semn al nevoii de a marturisi si al neputintei de analiza - in tot acest peisaj, o mostra de luciditate:
"Am să vă vorbesc foarte pe scurt, aşa cum am promis, despre problema intelectualului şi în special despre rolul pe care intelectualul din sud îl poate juca în Occident. Există aici un element foarte dificil şi foarte important pentru înţelegerea ideilor noastre, a „ţăranilor“ de la Dunăre: care este rolul pe care şi-l asumă intelectualul din Est? Eu cred că acest rol este mărturia. Mărturia este o idee de sorginte creştină. A fi martir, martor înseamnă două lucruri: există interpretarea seculară, care înseamnă a spune adevărul despre viaţă, şi sensul originar, creştin – asumarea sacrificiului pentru a fi trăit adevărul. Ideea de mărturie a fost personificată de Soljeniţîn, care face o sinteză a celor două intepretări. Cred că Arhipelagul Gulag este o carte sfântă, în care autorul relatează suferinţa poporului rus şi a sa personală. Este veridic, este adevărat, îşi asumă riscul de a spune adevărul. Autenticitatea intelectualului modern stă în temeritatea şi sinceritatea confesiunii. Este rolul nostru, al teoreticienilor de a face o analiză, dar nu ca teorie, ci ca mărturie, ca expresie a stării sufleteşti a unei persoane care a trăit în nişte condiţii speciale, anormale. În aceste circumstanţe, o mărturie despre primejdiile care sunt prezente peste tot în lume are un caracter ilustrativ. În felul acesta, intelectualii vor rămâne în istorie ca mărturisitorii marii suferinţe a secolului XX.
Şi, de fapt, noi continuăm să fim citiţi ca nişte martori-mărturisitori. Atunci când Kundera a scris acel articol despre care a vorbit Alain Finkielkraut, îmi aduc aminte că am scris un articol contra acelui articol, în care spuneam că a stabili o diferenţă între Europa Centrală şi Europa de Est era un gest de minimalizare a Rusiei şi a suferinţei ruşilor şi a rolului de martor. Am vrut să subliniez că intelectualii occidentali erau capabili să producă sinteze, analize, interpretări şi explicaţii mai degrabă decât să aducă mărturii despre vieţile lor. Eu unul, de exemplu, găsesc că este întotdeauna bine ca, în faţa unor intelectuali occidentali, să-mi povestesc viaţa! Cred că ar fi interesant să ne întrebăm ce vrem de fapt: să fim egali cu intelectualii occidentali sau să păstrăm avantajul specificităţii noastre şi să continuăm să privilegiem ideea de mărturie care face legătura între suferinţă şi adevărul omenesc. Dar putem oare cu adevărat să fim siguri că o mărturie despre viaţa omenească, despre suferinţă şi prezentarea autentică şi demnă şi sinceră a suferinţei sunt importante, că ele vor rămâne în istorie? Mă îndoiesc, nu sunt sigur."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu