... efectul comic al filosofiei: ea se aventurează pînă la cele mai îndepărtate margini ale mizei sale, ratează cu siguranţă realul existenţei – şi nu e departe să realizeze cu siguranţă ratarea, uneori pînă la grozăvie (faceţi socoteala erorilor şi greşelilor ştiinţifice, morale, estetice, politice ale filosofilor).
Îmi închipui că nu există un singur filosof adevărat care să nu fi fost frămîntat, cel puţin o dată în viaţă, de neliniştea acestei deriziuni. Nu există nici unul care să nu-şi fi mărturisit, cel puţin o dată, faptul că întreaga trudă a gîndirii apasă cu o greutate inutilă şi grotescă, acolo unde existenţa, viaţa, moartea, plînsetele, bucuria, infima densitate a cotidianului o va fi precedat dintotdeauna şi de departe. Nu există nici unul care să nu fi rîs de toate acestea – şi uneori, neîndoielnic, acest rîs sau această grimasă rămîne stăpînul locului, iar filosoful nu mai lucrează decît din obişnuinţă, din inerţie, din orgoliu sau din laşitate, neîndrăznind să se desprindă de ceea ce i-a servit de identitate şi de îndeletnicire.
(Jean-Luc Nancy, Comunitatea absentă, Idea, Cluj, traducere de Emilian Cioc)
Am citit cartea, o sa o reiau...acum citesc "Uzuri ale Filosofiei", imi place, sper sa o inteleg pana la capat! Sunt fragmente care ma prind, unele imi par greoaie, nu sunt filosof de meserie dar imi place tare mult, asta citesc de vreo doi ani din Biblioteca Judeteana "Petre Dulfu", Baia Mare, o biblioteca frumoasa. Am luat Bataille, pare excelent! Francezii, in speta, multi, grei si tari...Nancy, chiar mai finut! Cu consideratie, Camelia din Baia Mare!
RăspundețiȘtergereStimata doamna, draga Camelia,
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru comentariu si va admir pentru curajul de a ataca, nefiind filosoafa de meserie, texte filosofice "dificile", insa atit de generoase in resursele lor ideatice si critice. Sint convins ca efortul lecturii si intelegerii va e rasplatit pe masura, prin satisfactia accesului la orizonturi de sens nebanuite. Nu ezitati sa scrieti, sa intrebati, aici sau pe email. Spor in toate!
Va multumesc! Continui cu drag, lectura "Uzurii...", e frumoasa! "Filosofia, un fel de week-end al celorlalte materii", "ne da de lucru si ne obliga sa gandim." Mai frumos, curat si profund, dupa parerea mea, acum "supravegheata" de lecturile din Colectia Panopticon, "sa ne inventam pe noi insine, sa ne cream un stil de viata, o forma de viata...", nu pot deocamdata decat sa va citez, atat de frumos le spuneti, simtitor si prezent.
RăspundețiȘtergere