Sa mori rapus din dragoste de munca...

Ma corectez numaidecit: e vorba despre orice aici, dar nu despre dragoste.

Si aceasta declaratie, halucinanta prin banalitatea ei: "nu era obligată să lucreze suplimentar, a fost alegerea ei faptul că a făcut ore suplimentare şi că a lucrat de acasă, înseamnă că nu a fost capabilă să-şi termine proiectele în timpul celor opt ore de lucru". Tocmai despre asta e vorba: nu doar ca nu ne terminam niciodata proiectele in timpul celor opt ore de lucru, dar nu ne terminam niciodata proiectele. Altfel spus, am iesit din logica proiectarii (Geworfenheit, cum ar spune batrinul Martin Heidegger, stare de aruncare) ca logica a existentei umane, si am intrat intr-o logica a proiectelor, simple resurse umane, jaloane in timpul derularii proiectelor. Living for projects, lifelong projects..

Spune-mi la ce proiect lucrezi, ca sa-ti spun ce n-o sa fii. In locul proiectelor de viata, proiecte de dead-line, salturi mortale intre scadente.

Imi ingadui, folosind acest trist (dar plin de invataminte) eveniment, sa trimit la mai vechiul meu text, scris cu ocazia unei alte victime a muncii imateriale, a imaterializarii pina la epuizare fizica, pe tacute, nimic spectaculos, pura disparenta sub pragul de atentie al ochilor din jur: Moarte pe credit, publicat tot aici.