21 decembrie 2018

România reeducată


Liviu Dragnea și PSD au un proiect de țară, un plan măreț pentru România: este planul reeducării poporului conform unui proiect de inginerie socială cum nu a mai cunoscut România din anii 50. Faptul că el este un om incult, violent și profund necinstit nu trebuie să ne facă să-i subestimăm puterea. Căci a reușit, ca nimeni altcineva de la Ceaușescu încoace, să-și fidelizeze un uriaș aparat administrativ și de stat, prin mită și prin frică, prin șantaj și prin complicitate, cu ajutorul căruia își poate pune în aplicare planul.

Ingineria socială pusă la punct de niște strategi probabil diabolic de inteligenți pornește de la ideea că poporul român a trecut prin istorie acceptând, uitând și iertând. Bunăoară, la momentul Centenarului, nimeni, nici o instituție, niciun oficial al statului nu a depus o floare pe mormântul tuturor eroilor care au făcut Marea Unire și care au murit în chinuri groaznice în închisorile comuniste pentru că au rămas demni și patrioți. Nicio adunare publică nu le-a fost consacrată, nici un preot nu i-a pomenit, nici o școală nu i-a invocat. Tot așa cum, între Vișinescu și Coposu, 9 din 10 români nu sunt capabili să facă nicio diferență.

Apoi: a plătit cineva prin condamnare sau măcar oprobriu pentru toate crimele din cei 50 de ani de comunism? A existat un singur moment un proiect de asumare a responsabilității colective pentru tot ce s-a întâmplat în acei ani? Nu, am uitat repede, am trecut peste, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, și am mers mai departe. Peste morți, peste crime, peste memorii. Cu o declarație politică, un raport formal și apoi tăcere. Între timp, șeful Securității comuniste, Iulian Vlad, a fost considerat un erou, iar Gheorghe Ursu, cel bătut până la moarte de Securitate, a fost uitat de toată lumea.

Mai aproape de noi: în 1989-1990, au murit peste 1.000 de oameni ca noi să fim azi liberi. Comemorarea lor se petrece într-o discreție înspăimântătoare. Adolescenții de azi nici nu știu ce s-a întâmplat atunci. Cei veniți de la Timișoara la București să omagieze morții au fost amendați de niște slugi ordinare ale Puterii pentru că s-au oprit la crucile celor împușcați în timpul luptelor din decembrie 1989. Un polițist mucos chiar a izbucnit: „ce, au murit pentru noi?”. În schimb, ucigașii lor sunt cu toții liberi, omagiați, iar unii au ocupat și mai ocupă demnități în statul român.

Consilierii acestui Escobar de România au înțeles de minune un lucru: că au în fața lor un popor cu o elasticitate morală nemaivăzută, cu o formidabilă capacitate de a uita și de a ierta prin indiferență. Şi propun Puterii actuale să adopte acest program de inginerie socială, deopotrivă fabulos și înspăimântător: dacă poporul român a putut să ierte și să uite cu atâta ușurință crime oribile și să accepte din nou fără probleme în sânul său marii criminali, de ce nu ar face-o la fel și cu corupții?

Iar proiectul a început: pe voci diferite, în fața unor jurnaliști obedienți, oamenii puterii ne spun despre corupți că sunt niște oameni ca noi, că nu trebuie să-i condamnăm sau să-i judecăm prea aspru, că ei nu ucid și nu violează. Exact, despre asta e vorba! Dacă toată această rețea infracțională reușește să treacă peste acest hop juridic supărător, respectiv cele câteva dosare care îi înfrânează în proiectul lor, ei bine, putem fi siguri că cel mai târziu în 2025 nu va mai exista nici amintirea corupției și nici a corupților în România. Dacă Liviu Dragnea își curăță în 2019 dosarul penal, va fi nevoie doar de câțiva ani cel mult pentru ca societatea să-l accepte iar ca pe un demnitar curat și virtuos, prigonit o vreme de niște forțe oculte, dar supraviețuind eroic prin luptă și sacrificii personale. Şi asemeni lui toți ceilalți infractori de azi (după modelul Năstase, Oprea, Severin, Oprescu...), exploatând la maximum amnezia unei nații needucate și relativismul moral înconjurător.


Despre asta e singurul proiect de țară care funcționează azi din plin pe banii noștri: nu despre educarea generațiilor ce vin, ci despre reeducarea celor de azi. Despre cum, ca prin magie, cei care trebuie să înfunde închisorile sunt cu toții liberi, iar toți ceilalți le sunt prizonieri. Despre cum să înveți un popor întreg să-și iubească patria-închisoare și să-i aduleze pe gardienii disprețuitori care îi învață să rabde, să ierte și să se supună. Şi să-și considere călăii drept eroi, iar eroii niște trădători. 


Un comentariu:

  1. Dl. Mihali: nu pot sa va spun cu cita placere citesc toate articolele dumneavoastra! Imi regasesc gandurile , tristetile, disperarea zilnica cind constat la tot pasul, cum societatea se lasa degradata de o grupare de analfabeti si borfasi! Cit de curand oamenii nu vor mai putea sa se 'indrepte' pentru ca instinctul de reflectie bazat pe logica, bun simt, educatie solida a fost distrus! Constat zilnic ca oamenii nu-i mai intereseaza sa progreseze mental, sa inteleaga realitatea as cum este; sint multumiti ca ei stiu mai bine ce se intampla si nu mai sint deschisi sa-si puna intrebari la care nu le-ar placea raspunsul! E TRIS si GRAV! si la TV cu asa zisi 'jurnalisti', emisiuni care ar avea potential de educare si informare corecta, termina prin a fi niste exercitii jalnice de glumite mioritice si bascalii!!

    RăspundețiȘtergere