Spaţiile (ne)fericite ale întîlnirii

Din Arhivele acelui unic proiect Philosophy & Stuff şi ca un modest omagiu comunităţii din jurul lui, un fragment pe care l-am scris pentru acea revistă acum 11 ani.

Venim dintr-o lume căreia îi era proprie incapacitatea de a realiza întîlniri, iar noi sîntem azi martorii şi actorii acestei neputinţe. De la dispreţul profund pentru punctualitate (semn, pînă la urmă, al lipsei de respect pentru celălalt), trecînd prin deficitul de imaginaţie al organizării întîlnirilor (intime, private, publice ori oficiale), pînă la mai noile întîlniri cu nume americănesc, dar tot cu apucături neaoşe, în care confruntarea de idei şi dialogul sînt repede înlocuite cu atacul la persoană şi insulta – toate dau seama de fragilitatea relaţiei sociale, al cărei indicator fidel este întîlnirea.

Intelectualii participă (noi participăm) din plin la nefericirea întîlnirilor, fie prin nepriceperea organizării propriilor întîlniri (cursuri şi seminarii plicticoase, simpozioane şi conferinţe inutile, ceremonii false), fie prin lipsa de efect a întîlnirilor cu alţii (discursuri elitiste în mass-media, incapacitatea formulării clare şi simple a ideilor, neputinţa ieşirii din propriul discurs tehnic etc.). Anii din urmă au fost anii formării profesionale, atît de necesare pentru lansarea unor noi generaţii de competenţe în diversele discipline. Anii ce vin trebuie să fie anii afirmării extra-profesionale a acestor generaţii, nu numai prin ocuparea posturilor în administraţie, politică, economie, cultură etc., ci şi prin transmiterea unor noi reguli, atitudini şi valori dincolo de spaţiul îngust al profesiei, reguli, atitudini şi valori ale dialogului şi întîlnirii. Vom rata din nou startul dacă vom aştepta ca alţii să desţelenească această mirişte intoxicată a spaţiului social de tranziţie; nimeni şi nimic nu va pregăti pentru noi un teren propice afirmării de sine şi afirmării unor noi valori. Nu putem aştepta ca alţii să ne dea întîlnire pe terenul lor, după aceleaşi reguli de 10, 50 ori 100 de ani încoace. Nu putem spera că resentimentul, ura şi intoleranţa vor dispărea de la sine, prin simplul fapt că tinerii nu mai cred în ele (dar chiar nu mai cred?). Atîta vreme cît aşa ceva aduce bani, voturi şi publicitate, ele vor fi instrumente de manipulare în mîinile celor care vor şti cum să le folosească. Nici o întîlnire nu e fericită “acolo” şi “atunci”, ea se împlineşte doar prin asumarea prezenţei împreună în spaţiu şi timp. Nici “America” pentru tineri, nici “istoria” pentru ceilalţi, nu sînt asemenea spaţii, cel puţin nu atîta vreme cît ele sînt producţii fantasmatice şi eschivîndu-l pe aici şi acum. (Continuare...)

E vremea să ne fixăm noi întîlnirile, să le scoatem de sub zodia nefastă în care stau de multă vreme, să facem loc celuilalt, să-l întîmpinăm şi să-l tratăm în chip egal, că e ungur, greco-catolic, homosexual ori pur şi simplu altfel. Spaţiul social e încă fie spaţiul ciocnirilor, al coliziunilor de tot felul, fie al fuziunilor sub un însemn exclusiv şi autoritar. Între cele două, dincolo de ele, nu ca o medie, ci ca o a treia cale, posibilă şi necesară, trebuie să se creeze – prin fiecare dintre noi, concret şi individual, fără ideologie şi aroganţă, dar cu înverşunare şi, pe alocuri, chiar cu mînie – spaţii de întîlnire, fericite de această dată prin chiar prezenţa acolo a fiecăruia, modestă şi insistentă, exigentă şi tolerantă.