8 decembrie 2009

Vorbeste-mi de tine, vecine




Nici înrădăcinaţi într-un sol natal sau primitor, nici cu totul sau definitiv deposedaţi de facultatea înrădăcinării, nu încetăm să compunem sau să recompunem o cotidianitate din fărîmele de existenţă risipite de-a lungul traiectelor liber alese sau impuse de biografiile personal-profesionale. Societatea actuală nu numai că reduce distanţa (fizică) între acasă şi străinătate, care este, oarecum, definiţia fenomenologică însăşi a spaţiului, dar şi apropie de o manieră neliniştitoare (ori cel puţin care merită să fie interogată), faptul de a fi „acasă-în-străinătate” de faptul de „a-fi-străin-acasă”. Neliniştitoare, întrucît, pe de o parte, între acasă şi străinătate frontiera nu mai trece printr-o limită fizică (uşa, zidul, graniţa), nici chiar printr-o întrerupere afectivă (între familiaritate, intimitate, afectivitate, şi apoi stranietate, răceală, indiferenţă etc.); nu numai că ea nu mai trece, în sensul unei despărţiri, ci ea se dă de-acum doar ca un simplu prag formal, convenţional, ca formalitate a unei opriri sau a unei modificări a vitezei ori a intensităţii mişcării. Neliniştitoare, pe de altă parte, deoarece între acasă şi străinătate există o întrepătrundere care face anevoioasă posibilitatea şi realitatea unei locuiri altundeva, precum şi faptul însuşi de a fi acasă, în acest spaţiu primar, real sau imaginar, al unei locuiri proprii, al unui pămînt natal ca reper absolut al oricărei întoarceri. Căci adevărul simplu pe care-l experimentăm ca sens al cotidianităţii noastre este că nu ne mai e cu putinţă întoarcerea către o origine, către un punct care ar îngădui să regăsim o puritate, o intimitate cu sine, o autenticitate dincoace sau dincolo de uzurile provocare de expunerea la lume. În vîrtejul acestei migraţii fără sfîrşit, vecinul este o invenţie permanentă a proximităţii şi un pretext al inventării de sine, în funcţie de figurile (chipurile, limba, credinţa, etnia etc.) mereu schimbătoare ale celor pe care-i întîlnim în opririle noastre temporare, în noile noastre proiecte de viaţă, străbătîndu-ne la întîmplare ambiţiile sau slăbiciunile ancestrale. Vorbeşte-mi despre tine, vecine, ca să pot şti mai bine cine sînt eu, acum.

4 comentarii:

  1. Excelent. De acord complet, apropo de discutia mea despre "locuirea pe traiectorie" din Poverism (2005.)

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi face bucurie sa amintesc aici datoria de nesters, datorie veche si mereu reinnoita, pe care o am fata de unele din ideile dezvoltate de Augustin Ioan in cartea lui despre Poverism, care poate fi citita integral aici: http://editura.liternet.ro/descarcare/126/pdf/Augustin-Ioan/Pentru-re-increstinarea-zidirii.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Si atunci cum ramane cu ideea lui Derrida despre ospitalitate? Cum se incadreaza ea in contextul unei continue redefiniri de sine in functie de acest vecin?

    RăspundețiȘtergere
  4. "Acest vecin" nu este neaparat UN vecin, o persoana anume, un anumit numar de persoane; el este intruchiparea de fiecare data diferita a posturi si a unui tip de relatie interumana in care se negociaza apropierea si indepartarea. Ospitalitatea lui Derrida se incadreaza intr-o asemenea schema spatiala, atita vreme cit, sa zicem, vecinul este prima instanta a ospitalitatii, el este necunoscutul care ne intimpina si cunoscutul care devine, loc geometric al negocierii dintre conditionat si neconditionat. Mai concret, cu totii stim cit de important e pentru echilibrului fragilului cotidian sa ai vecini ospitalieri, dar nu foarte, adica nu excesiv de subiectivi si de afectuosi, de disponibili si de curiosi, astfel incit sa impiedice retragerea sau sederea in spatiul cel mai intim al casei proprii. Dupa cum, invers, o vecinatate ostila va colora cu aceasta ostilitate restul lumii inconjuratoare, care se intinde nedefinit odata ce am iesit pe usa casei. În fine, multumind Anei pentru intrebarea binevenita, mai cred ca vecinatatea e un spatiu de tensiune in care se poate proba tocmai diferenta majora propusa de Derrida, aceea dintre ospitalitate conditionata (respectiv toleranta) si ospitalitate neconditionata. Vast santier, in orice caz.

    RăspundețiȘtergere