Oraşul-carte

“Am putea astfel, lăsîndu-ne purtaţi de imaginarul la care ne invită ‘oraşul’, să presupunem că foarte vechea figură a lumii ca o mare carte deschisă îşi regăseşte o vie actualitate. Noi, locuitorii oraşelor, am locui în imense texte, pe care le-am putea parcurge la nesfîrşit. Nici unul dintre noi n-ar putea să se ridice vreodată pînă la un loc din care i-ar fi lizibilă totalitatea textului. Lumea contemporană distruge în fiecare zi miturile lui Babel sau aleph, iar diseminarea reuşeşte adesea, din fericire, dar nu fără greutate, să învingă dorinţele totalitare de ridicare a unui Turn absolut şi de instaurare a unei limbi unice. De asemenea, fiecare înaintează din descoperire în descoperire, însuşindu-şi cuvînt după cuvînt, reconstituind fraze şi paragrafe, lecturi mereu parţiale, mereu lacunare. Nimeni nu este deţinătorul înţelegerii a Tot. Citim segmente şi, comentîndu-le, construim noi textualităţi fragmentare. Şi de aceea fiecare cititor descifrînd, are nevoie de participarea tuturor celorlalţi. Nu ajung la capătul frazei mele decît pentru că un alt cititor îmi suflă urmarea secvenţei pe care începusem s-o descifrez, în vreme ce el însuşi o aborda la un alt capăt. Ne întîlnim mereu în mijlocul unei străzi, în mijlocul unei fraze.

A intra în “oraş” ar însemna să intrăm într-o pagină a acestei cărţi, într-un spaţiu astfel ţesut cu scriituri şi cu lecturi; ar însemna a împărtăşi privirea pe care o aruncă acestui ţesut cei care au contribuit la stabilirea lui, privire informată şi oarbă deopotrivă, privire însuşindu-şi un segment şi căreia îi scapă tot restul, toate bucăţile de text pe care le citesc simultan toţi ceilalţi locuitori şi toată rezerva de sens ce va permite imprevizibile lecturi viitoare. A veni în “oraş” ar însemna să aduci cu tine o putere parţială de a citi şi de a ţese, şi a o confrunta cu cea a locuitorilor care au început de multă vreme lucrarea de citire şi de comentariu în mijlocul cărora te afli aruncat la rîndul tău. A primi pe cineva în “oraş” ar însemna a-ţi întredeschide un pic şi mai mult textul tău obişnuit, a-ţi actualiza ţesutul comun pentru ca celălalt care vine să-şi poată înscrie pe el propriile urme, astfel încît această primire să modifice pe veci realitatea textului “prim”, pentru că de-acum scriitura sa se va ţese şi cu aceste urme pe care le va fi depus în ea celălalt călător. “Oraşul” s-ar străbate cum se parcurge un text; conceptul, fantasma “oraşului” ar indica dorinţa unei experienţe efective a acestei străbateri, a acestei depuneri de urme şi a acestor prelevări de fărîme semnificante; una dintre presupoziţiile sale ar fi că personalitatea oraşelor, asemeni celei a subiecţilor, n-a fost niciodată dobîndită printr-o autoafirmare endogenă, ci că ea s-a schiţat progresiv, prin accidente, şanse succesive şi momente propice, prin întîlniri, prin vizite, prin traversări; experienţa “oraşului” ar fi de asemenea reamintirea faptului că orice drum către identitate începe cu înscrierea de urme ale alterităţii.”

Daniel Payot, "Traces des villes"