27 ianuarie 2010

Despre oboseala si despre implantul de surîs artificial


Oboseala nu este o pasivitate opusă supraactivităţii sociale exterioare – dimpotrivă, este singura formă de activitate care poate fi contrapusă în anumite condiţii constrîngerii de pasivitate generală a raporturilor sociale actuale. Elevul obosit este cel care suportă, pasiv, discursul profesorului. Muncitorul, birocratul obosit, este cel căruia i s-a luat toată responsabilitatea muncii. "Indiferenţa" politică, această catatonie a cetăţeanului modern este aceea a individului căruia îi scapă toate deciziile, care nu mai rămîne cu altceva decît cu deriziunea sufragiului universal.

Pierderea relaţiei umane (spontană, reciprocă, simbolică) este adevărul fundamental al societăţii noastre. Pe această bază asistăm la reinjectarea sistematică de relaţie umană – sub formă de semne – în circuitul social şi la consumul acestei relaţii, acestei călduri umane semnificate. Animatoarea, asistenta socială, inginerul în PR, pin-up-ul publicitar, toţi aceşti apostoli funcţionari au ca misiune seculară răsplătirea, lubrificarea raporturilor sociale prin zîmbetul instituţional” (…) „A avea calităţi umane", "aptitudini de comunicare", "căldură relaţională" etc. Pretutindeni, o dezlănţuire de spontaneitate trucată, de discurs personalizat, de afectivitate şi de relaţie personală orchestrată.

(Jean Baudrillard)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu