Decodări

Practicanţii obişnuiţi ai spaţiului trăiesc zilnic experienţa tulburătoare, dacă nu alienantă, a decodării şi deteritorializării. Ieşirea societăţilor est-europene dintr-o lungă perioadă de „striere”, de „codare”, de „închidere”, de puternică teritorializare (pînă la a identifica pămîntul cu teritoriul şi frontiera legii cu legea frontierei) a dan naştere unui vertij spaţial nemaiîntîlnit, atît în spaţiile construite, exterioare, ale societăţii, cît şi în spaţiile imateriale, interioare, mentale (imaginate sau imaginare, percepute sau fantasmate). Capitalismul triumfător nu a venit numai cu piaţa şi cu făgăduinţele abundenţei, ci mai ales cu capacitatea sa de a se deschide şi, astfel, de a captura în mecanisme subtile şi eficiente toate energiile noilor fideli, energiile libidinale investite în exces în tentativa de a monumentaliza meschinele produse de consum ale unei maşini care se adapă nesătulă de la izvorul nesecat al dorinţei individuale şi colective.

Doar că aceşti practicanţi obişnuiţi ai spaţiului capitalist nu aveau exerciţiul critic al distanţării, al neîncrederii în tot ceea ce se dă sub formă de imagine şi simulacru, exerciţiu care se învaţă în timp, de-a lungul sinuoasei istorii a ceea ce numim chiar „modernizare”: spaţiul capitalist – economic, politic, comercial şi mai ales mediatic (acesta din urmă sublimîndu-le şi făcîndu-le prezente, spectaculoase şi atrăgătoare pe celelalte – i-a sedus pe toţi, ne-a sedus pe toţi. Porniţi astfel în aventura cuceririi spaţiilor deschise, proaspeţii postcomunişti nu ştiau încă (dacă vor fi aflat vreodată…) că erau cu toţii supuşi unei puteri noi, modulatoare şi modelatoare. Nu ar fi putut, prin urmare, să meargă în întîmpinarea ori cucerirea spaţiului fizic al capitalismului, dacă acesta nu le-ar fi cucerit deja spaţiile mentale, afective, dezirante, dacă nu ar fi pregătit în ei structurile capabile să recunoască şi să accepte fără rezistenţe toate ofertele şi promisiunile sale.