Allocution de l’ambassadeur de Roumanie à Dakar, S.E.M. Ciprian Mihali, à l’occasion de la Fête Nationale roumaine (27 novembre 2014)

Monsieur le Ministre de l’Enseignement Supérieur et de la Recherche du Sénégal,

Monsieur le Ministre de l’Education Nationale de Roumanie,

Mesdames et Messieurs les Ambassadeurs,

Messieurs les Consuls Honoraires de la Roumanie,

Mesdames et Messieurs les représentants des institutions sénégalaises et internationales,

Chers collègues roumains et sénégalais de l’Ambassade,

Dragi compatrioţi,

Nous célébrons le 1^er Décembre la Fête Nationale de la Roumanie, le 96^ème anniversaire de la Grande Union de tous les territoires roumains dans un Etat uni et indépendant, dans un contexte local et international tout à fait spécial : le Sénégal accueille cette semaine le XVème Sommet de la Francophonie, grande fête de la communauté francophone internationale, mais aussi un moment très important de réflexion et de décision dans un contexte contemporain trouble, avec des défis redoutables, avec des crises politiques, humanitaires, sanitaires en Afrique, au Moyen Orient, en Europe.

C’est néanmoins une double fête qui nous réunit aujourd’hui et je vous remercie toutes et tous d’avoir accepté notre invitation de nous joindre dans ce moment de joie et de partage, d’autant plus que nous avons tous un agenda si chargé à cette période de l’année.

Pour la Roumanie et les Roumains, le français n’a jamais été une langue étrangère. En nous inspirant le code juridique au début du XIXème siècle, en nous insufflant l’espoir de l’émancipation et de la liberté en 1848, en nous accompagnant dans l’effort de construction de l’Etat moderne mais aussi en accueillant les grands esprit de la culture roumaine entre les deux guerres et surtout après 1945, la langue française a toujours été pour les Roumain lieu d’accueil, espace de liberté et d’épanouissement.

Emile Cioran, ce grand écrivain d’origine roumaine a pu dire un jour que « ma patrie n’est pas un pays, ma patrie est la langue roumaine ». En élargissant le sens de cette belle affirmation, je pense qu’elle est plus actuelle que jamais : notre pays, nous le transportons dans les valises de notre langue. Notre maison cesse d’être un lieu fixe pour devenir une trajectoire, un mouvement continu entre des endroits où nous nous arrêtons temporairement juste pour aller plus loin, encore plus loin. Et lorsque nous devenons des nomades, des voyageurs pour lesquels aucune destination n’est définitive, nous avons besoin de nous retrouver dans des lieux d’hospitalité et qui ne sont pas forcément des lieux géographiques ; des lieux que nous pouvons emporter avec nous partout dans le monde.

Et un tel lieu d’hospitalité est pour nous la langue française. Réfugiés, exilés, émigrants, étudiants, enseignants, voyageurs, diplomates, la langue française a eu la générosité de les accueillir tous, de leur offrir un abri, de leur reconstruire un pays d’adoption. Et tous ses nomades ont su, à leur tour, la récompenser, par leurs créations, par leurs contributions stylistiques, par leurs sonorités, en enrichissant ainsi une langue qui est sans doute aujourd’hui plus d’un simple moyen de communication.

Africa de toate zilele: raţiune şi simţire

Înainte de orice, întâlnirea cu Africa este o experienţă completă a simţurilor. Oricâte prejudecăţi sau ignoranţe am avea, oricâte cunoştinţe teoretice, geografice, istorice, culturale vom fi acumulat despre Africa, ele se vor risipi cu toate la primul contact fizic cu lumea africană.

Africa toată e plămădită din simţire şi ca un imn neîncetat adus simţurilor. Un continent întreg stă mărturie pentru felul în care omul îşi făureşte prin simţuri lumea în care vrea să trăiască. Iar omul a supravieţuit, convieţuieşte, suferă şi se bucură de această lume pentru că a putut să o cunoască în primul rând pe cale senzorială, să o simtă pe dinlăuntrul său şi pe dinafara lui. Lupta oamenilor de aici cu elementele (soarele, apa, vântul, vegetalul, animalul) este o luptă pe veci neîncheiată între, pe de o parte, tot ce-i trimite mediul înconjurător omului în chip abundent, excesiv şi copleşitor – soare dogoritor, multă umezeală, nesfârşită secetă, imensităţi de nisip, păduri de nepătruns, animale de pradă de pretutindeni, pericole jur-împrejur – şi, pe de altă parte, strategiile pe care omul, de unul singur sau în comunitate, şi le elaborează pentru a ţine piept acestui prea-plin al elementelor primare. Iar aceste strategii sunt în primul rând moduri de receptare şi acţiune vizuală, auditivă, olfactivă, gustativă şi tactilă.

Africa de toate zilele: obişnuinţa

Se ştie că unul din eforturile cele mai mari pe care le face un om este acela de a căuta în ce fel îşi poate economisi eforturile, energiile şi timpul. Iar acest efort are ca unul din rezultatele sale cele mai remarcabile obişnuinţa.

Prin obişnuinţă încercăm să domolim întâlnirea cu ce e nou şi să ne oferim siguranţa minimală a supravieţuirii într-un mediu necunoscut, în care să ne putem fixa câteva repere ale identificării şi orientării.

Sosirea şi instalarea în Africa au loc cu această provocare: ai lăsat în urmă toate obişnuinţele, trebuie să-ţi creezi altele. Totul este nou, totul este altfel, totul pare ameninţător, corpul şi mintea se strâng ca un arici, arătând la început doar ţepii spre exterior şi tatonând cu multă timiditate împrejurimile. Lipsa obişnuinţelor, a rutinelor, a predictibilităţii timpului şi spaţiului, explozia senzorială permanentă (despre care voi vorbi altă dată) te destabilizează, te încântă, dar te şi solicită până la epuizare fizică şi mentală. Totul în jur este nou şi pare periculos, la fiecare pas vezi doar riscuri, locuri, oameni, animale, sunete, mirosuri – şi mai ales orice efort de înţelegere şi de trăire în lumea nouă este supradimensionat. Lucrurile pe care „acasă” le făceai atât de uşor, din inerţie şi fără să te gândeşti vreodată serios la ele, devin dintr-o dată adevărate performanţe, a căror atingere te preocupă şi îţi dă de gândit neîncetat. Tu însuţi (sau însăţi) începi prin a nu te recunoaşte, lipsit(ă) de protecţiile care îţi ofereau siguranţă şi linişte. Reacţiile tale fiziologice şi nervoase îţi par sau chiar sunt exagerate, cele mai mici detalii capătă proporţii cosmice şi cele mai mărunte eşecuri se dovedesc adevărate apocalipse.

Africa de toate zilele: Timpul si spaţiul

Locuiesc de doi ani în Africa de Vest. Locuiesc aici zi de zi, iar cel mai important efort pe care trebuie să-l faci venind din altă lume este fie s-o domesticeşti pe cea nouă (riscant şi nesigur), fie să înveţi tu să te domesticeşti altfel (fascinant şi dureros), să te aşezi de voie de nevoie în propriile-i forme şi conţinuturi.

Africa – şi mai ales întreg imaginarul ei – este acea lume îndepărtată în care te duci pentru experienţe cu totul noi, atunci când aproapele şi restul lumii nu ţi le mai oferă. Este o ex-lume, o lume din afara lumii: o lume a extremelor, excepţională, exotică. Iar aceste extreme, stările ei excepţionale şi înfăţişările sale exotice sunt tot ce merită reţinut de un turist, un misionar, un trecător grăbit şi dornic să înregistreze cu zoom, fără să atingă prea mult, suprafaţa cea mai subţire şi mai spectaculoasă a acestei lumi: baobabi, copii frumoşi, girafe sau culori unice.