Putința, voința și curajul

Atunci când un regim opresiv se instaurează într-o societate, există la extremele ei două minorități: a celor care exercită puterea și a celor care se opun puterii. În general, sunt două grupuri relativ neînsemnate numeric în ansamblul societății: aparatul de putere, ori represiv, pe de o parte, opoziția vocală și curajoasă, disidenții, pe de altă parte. Să ne aducem aminte de anii 80: câteva mii de activiști de partid și securiști versus câteva zeci de disidenți, de care partidul și securitatea se temeau cel mai tare.

Dar între ei se află, așa cum observa și Hannah Arendt în analizele ei despre societatea germană a anilor 30-40, trei categorii de oameni:

1)  Cei care refuză opresiunea și nedreptatea și părăsesc țara, construind o diasporă;

2) Cei care rămân ca un grup amorf și tăcut, muncitori, mici oameni de afaceri, pensionari, sub radarul puterii, masă de manevră, „poporul” la care se referă toți populiștii și patrioții de serviciu;

3) Cei care alimentează aparatul de stat, funcționari, profesori, medici, corpul juriștilor, beneficiind de siguranța unui loc de muncă și de bunăstarea oferită de un salariu, cu condiția să-și îndeplinească în mod conștiincios sarcinile de serviciu și să nu se revolte în vreun fel împotriva ierarhiei și ordinii existente.

Aceste trei categorii constituie majoritatea zdrobitoare a membrilor unei societăți, chiar dacă cei dintâi, diaspora, sunt în afara teritoriului național. Şi puterea, dar și opoziția se bazează pe ei, sperând să-i mobilizeze pentru cauza lor. Dar, cu rare excepții în istorie (și acelea discutabile), aceste trei grupuri mari nu au participat la răsturnarea unui regim decât, cel mult, tot ca o îngustă minoritate, atunci când nevoile lor bazice sau care interesele lor profesionale au fost afectate. Regimurile autoritare sau dictatoriale au căzut fie prin implozie, fie prin intervenție externă.

Şi puterea de la București a înțeles și a distins bine între cele trei grupuri, cu strategii precise pentru fiecare: 1) retragerea câtor mai multe dintre drepturile și posibilitățile de acțiune ale diasporei; 2) sedarea prin ajutoare sociale, pensii, manipulare și divertismente, dar și supraveghere fiscală strictă pentru cei aflați sub radar; 3) în sfârșit, supradimensionarea aparatului de stat și blocarea ierarhiilor birocratice cu oameni incompetenți, cu probleme morale sau legale, ori lipsiți de orice scrupule în exercițiul funcției lor, dar plătiți foarte bine și supravegheați prin structurile de partid.

Cel mai interesant grup este acesta din urmă. Mulți dintre cei care îl compun sunt totuși oameni cinstiți, dar rezervați în exprimare și reticenți în fața schimbării, din teama de a nu-și pierde posturile. Ei își legitimează prezența în aparatul de stat prin cel puțin două argumente: a) rămânerea lor pe posturi este o garanție pentru încetinirea opresiunii (să nu mergem până la sabotarea din interior, deși unii se pot considera eroi în acest sens), pentru umanizarea sistemului, pentru a face suportabil absurdul birocrației sau al măsurilor abuzive luate de putere. Ei spun că de fapt își fac datoria și, făcându-și datoria, sunt buni cetățeni. B) al doilea argument, decurgând din primul, este că dacă ei s-ar revolta sau și-ar da demisia, ar fi oricum înlocuiți cu altcineva, probabil mai slab pregătiți, mai lipsiți de probitate, și asta nu ar face decât să întărească sistemul în acțiunea lui opresivă.

Nu e loc aici de analize extinse. Aș spune doar câteva lucruri în raport cu această categorie bugetară:

- nicio putere opresivă nu s-ar putea instaura fără sprijinul ei, fără pasivitatea ei sau fără complicitatea ei directă și activă. Ceea ce este sete de putere ori de îmbogățire în capetele celor nebuni din vârful ierarhiei, devine abuz, nedreptate și exploatare când ajunge la cei de jos;

- nu există angajament dezangajat sau numai pe jumătate. Există doar o progresie în complicitate, ca o coborâre pe o pantă alunecoasă. Cu cât înaintezi mai mult pe ea, cu atât daunele vor fi mai mari în caz de ieșire în decor. Iar răsplata mai mare dacă termini cursa alături de ei.

- revoltele sunt mereu individuale și în general sunt cele care îi trimit pe fugari înspre primele categorii: diaspora, mediul privat sau sub radar.

- sunt forța socială cu cel mai mare potențial de blocare a puterii opresive: e de ajuns ca profesorii sau medicii sau magistrații sau funcționarii financiari să intre toți în grevă vreme de o săptămână sau două pentru a zdruncina orice regim. Dar acest „e de ajuns” este cât se poate de utopic, pentru că el nu se întâmplă niciodată.

- este grupul social cu cea mai complicată dialectică a curajului și a fricii. Ceea ce pentru ei înșiși poate trece drept o dovadă de curaj (a fi zilnic în ochiul puterii), pentru mulți alții pare a fi un semn de lașitate (conformismul).

Dacă ne gândim că pentru a păstra democrația vie este nevoie de curaj, de voință și de putință, atunci provocările democrație românești sunt acestea:

1) Cum să dăm putință diasporei?

2) Cum să dăm voință celor retrași sau ascunși?

3) Cum să dăm curaj celor din sistem?

Dorință sau neputință și indiferență – pentru un nou început al întunericului

Atunci când am scris despre pasivitatea studenților, una din multele pasivități din societatea românească, am primit tot felul de răspunsuri, printre care și cele de mai jos (extrase din comentarii mai largi la textul meu):

„Nu ştiu despre alți studenți sau alte oraşe însă consider că protestele nu îşi au rostul în România.Au ieşit oameni în vârstă pe stradă şi nu au schimbat nimic.Vocea noastră nu este ascultată.Cunosc studenți ce sunt şefi de an etc. şi sunt invitați la consilii şi şedințe.Credeți că au dreptul să spună ceva sau să schimbe un lucru?Nu,nu-i lasă.Semnează că au fost prezenți şi atât.În această țară contează mai mult averea şi funcția. Îmi doresc atât de mult să am o voce şi să fiu ascultată căci se întâmplă lucruri nedrepte în țara noastră însă nu am cum să schimb ceva de una singură.”

„Schimbarea nu sta in mainile noastre,nu este vorba ca nu ne pasa, ci doar ca nu mai este nimic de facut.Iesim la prostest,bun,suntem tratati ca-n 10 august si ce am rezolvat? Dancila continua cu functia ei,la fel si Dragnea si toata prostimea care conduce tara (...) Eu provin dintr-un sat mic in care PSD-ul este la putere,cu ajutorul prostilor si al bătrânilor. Deci,traim intr-o tara aleasa de prosti si condusa tot de prosti. Asa ca va recomand sa le cereți lor sa schimbe ceva,intrucat noi nu avem ce. Noi,si nu neaparat eu,pentru ca recunosc,exista si studenti mult mai buni,studentii in general,daca ar fi alesi in functii de conducere,atunci ar mai fi o sansa. Dar,din pacate,nu avem loc de proști!!!Asa ca lasati-ne sa invatam si sa vedem încotro ne duce viața,ca prostii stim unde ne duc”.

Nu pot să știu cât de reprezentative sunt aceste voci pentru studențimea română. Dar, văzând angajamentul public cvasi-inexistent al studenților și lipsa vocii lor din societate, putem presupune că aceste voci sunt destul de grăitoare pentru starea de spirit și pentru conștiința social-politică a studenților din România.

Ei bine, dragi studenți, s-ar putea să fie un ghinion faptul că tocmai în timpul studiilor voastre asidue și al vieții voastre boeme are loc îngenuncherea României și transformarea ei într-un ghetou al infracționalității, prostiei și nepotismului. Un imens ghinion, pentru că exact în timp ce voi sunteți la cursuri, în biblioteci sau pe o terasă, societatea pentru care vă pregătiți încetează să mai existe. Cei mai puțini dintre voi, proști și piloși, vor reuși, ei pot sta liniștiți în continuare în cluburi. Dar voi, toți ceilalți, sunteți pierduți unul câte unul dacă nu vă adunați laolaltă și nu emiteți public pretenția de a participa la decizia privind viitorul vostru.

Pentru ce există zeci de mii de studenți la facultățile de drept dacă ei consimt prin tăcere la instaurarea domniei fărădelegii în țară? Vor deveni toți avocații penalilor? Vor ajunge unii dintre ei judecători la curtea lui Dragnea și Vâlcov? Acesta să fie visul unei întregi generații, Tudorel Toader?

Pentru ce se formează zeci de mii de medici dacă studenții de la medicină nu au ridicat o singură dată vocea împotriva dezastrului din sistemul medical?

Ce vor cerceta miile de studenți la sociologie? Fenomenul social al emigrației? Mărirea clivajelor între cei bogați și cei săraci? Intențiile de vot între facțiunile din PSD?

Pentru ce se pregătesc studenții la comunicare sau jurnalism? Locurile la Antena3 și la RTV sunt deja date, iar posturile de purtători de cuvânt la guvern și la partid se dau doar la rude și slugi.

Unde sunt studenții de stânga protestând împotriva abuzurilor, puterii abuzive, împotriva sărăciei crunte din sate și orașe și a nedreptății sociale? Dar, chiar așa, mai există studenți de stânga?

Un singur lucru trebuie să aveți în minte, noi toți trebuie să-l avem în minte: România pentru care vă pregătiți în facultăți serioase sau în fabrici de diplome încetează să existe în aceste zile. Așa cum unii dintre noi am avut șansa istorică de a trăi ca studenți prăbușirea regimului comunist, tot așa aveți și voi o șansă istorică: să trăiți prăbușirea României postcomuniste, încheierea celor 30 de ani de tentative chinuite de democrație și intrarea într-o nouă epocă.

Să nu vă bazați nici pe faptul că vă pregătiți ca să profesați în Occident. Cetățenii unei Românii excluse (pe bună dreptate) din Uniunea europeană nu vor mai avea dreptul de muncă și de ședere în spațiul comunitar așa cum îl au acum părinții voștri care muncesc pe rupte acolo ca să vă țină la școală.

Dar măcar veți avea ce să povestiți copiilor și nepoților. Ați trăit vremuri istorice.

Şi nu, nu sunteți nici pe departe principalii vinovați pentru conformismul acestor vremuri și pentru catastrofa înspre care ne îndreptăm. Numai că viitorul vostru, si nu al nostru, e acum în joc: viitorul personal și profesional, viitorul vostru ca societate. Noi ni l-am făcut pe al nostru, bun, rău, cum am știut, mai degrabă rău. 

Dar, pentru numele lui Dumnezeu, măcar împotriva noastră revoltați-vă dacă vă este atât de greață sau de frică de Dăncilă și Dragnea!

Rostogoliri ilogice

Postarea originala a doamnei Narcisa Iorga este disponibila aici.

Văd că se rostogolește deja pe Facebook manipularea ca la carte: probele lui Ghiță despre Kovesi sunt false.

Hai să vedem cum se face!

1. Foto 1 e doar o ilustrare a unei știri, realizată de o televiziune. Se folosesc des astfel de tehnici, de la simularea grafică a unor accidente, până la simularea unui nou guvern, când nu ai imagini cu noii miniștri (v. foto 2 și 3). Asta nu înseamnă că imaginile folosite în știre sunt reale. Sunt realizate pentru a face mai ușor de înțeles subiectul în discuție. Personal, nu sunt adepta lor, tocmai din cauza confuziilor pe care le pot genera în mintea unor telespectatori neobișnuiți cu imaginile virtuale.

2. Imediat apar susținători necondiționat ai lui Kovesi care spun: uite ce făcături ordinare folosește Ghiță, analizând ”profesional” photoshopul de la fig. 1. Nu are rost să fie analizat profesional, el e doar un ”fake”, dar nu înseamnă că acest ”fake” există și în dosarul penal.

De ce se face așa:

1. Laura Codruța Kovesi a spus din prima sa intervenție tv și radio printre lacrimi că ”pot apărea fotografii false, așa cum au apărut și înregistrări false”. Adică, făcea trimitere la acele înregistrări din ședința DNA, care au avut ca urmare revocarea într-o zi a procuroarei Iorga Moraru. Nu le recunoaște nici azi, deși expertiza spune clar că sunt reale. Nu recunoaște nici că a fost în sufrageria lui Oprea, deși există rezoluția Parchetului publicată în Monitorul oficial. Era o întâlnire instituțională. În sufrageria lui Oprea... Revenind: Kovesi a lansat deja tema de dezbatere, anume că orice imagine sau înregistrare ar apărea în cauză sunt falsuri. Urmează diseminarea, pentru pregătirea opiniei publice cât mai largi.

2. Asociind o ilustrație a unei știri de televiziune cu informația de bază că Ghiță a dus probe la Parchet fotografii cu Kovesi la el în cramă, se desființează credibilitatea probei. Se rostogolește acest photoshop despre care se spune că ar fi proba deținută de Ghiță până când opinia publică e deja pregătită să nu mai creadă adevărul. Ca-n povestea ”Petrică și lupul”. Atunci când vor apărea probele reale, nu le va mai crede nimeni, întrucât opinia publică este deja saturată de photosop. E atât de simplu! Un alt item diseminat este lipsa de credibilitate a lui Ghiță, cu toate că în cazul Coldea, a adus probe fotografii și facturi. Coldea a fost demis. Nu contează persona care aduce proba, ci proba. E o regulă de bază în jurnalism și bănuiesc că și în anchetele penale.

Așadar, ar fi bine ca, pe de-o parte, televiziunile să informeze publicul că ilustrația este un trucaj sau o simulare, așa cum obligă legea audiovizualului. Astfel, informarea ar fi una corectă și nu ar da naștere la speculații. În opinia mea, informarea corectă este mult mai importantă decât audiența creată de o simulare.

Pe de altă parte, ”binevoitorii” despre care vorbeam, ar trebui să nu folosească astfel de tehnici străvezii de manipulare, mai ales dacă sunt jurnaliști, întrucât ei cunosc foarte bine realitatea. Nu văd de ce recurg la practici care nu au legătură cu profesia lor. Sau, mă rog, aș vrea să nu văd.

P.S. Reiau aici regulile valabile pe acest cont.

Aviz tuturor celor care cred că acest spațiu public e un loc unde sunt permise ofensele, instigările, injuriile etc. căci, vezi Doamne, e libertate de exprimare: mesajele cu conținut agresiv sau jignitor vor fi șterse, iar utilizatorii blocați. Se poate argumenta și contraargumenta oricât de dur, dar dialogul trebuie să se supună rigorilor unui discurs public. Da, eu fac regulile aici! Le respectați, discutăm. Nu le respectați, nu sunt obligată să suport mojiciile, nici istericalele nimănui. Mulțumesc!

Stimată doamnă Iorga,

Toată argumentația dumneavoastră se întemeiază, din păcate, pe niște premise false. În logica clasică, adică logica pe care o folosim noi în fiecare zi, întemeierea argumentației pe niște premise adevărate este condiția necesară (nu și suficientă) pentru a obține concluzii adevărate.

Pentru a demonstra erorile masive în care vă dezvoltați argumentația, vă propun să distingem două planuri: planul mediatic și planul penal. Cel din urmă nu ne interesează aici, deci punctul 2 al demonstrației dvs este complet inutil. Să-l ignorăm cu totul, așa cum trebuie să ignorăm orice referință neinspirată a textului dvs la dimensiunea penală a acestei afaceri. Nu este nici competența dvs și nici interesul textului.

Să revenim la planul mediatic, singurul care merită discutat în acest context.

Argumentul dvs de la punctul 1 este de fapt o presupoziție, adică o speculație nefondată. Spuneți că fotografia din cramă este o ilustrare a unei situații, o simulare, așa cum bunăoară ProTV creează reproduceri (simulări) ale unor accidente. Că o televiziune precum Antena 3, mereu atentă la surse, mereu preocupată să distingă între adevăr și eroare, între informare și manipulare, a vrut să ilustreze cu o imagine falsă o situație pretins reală.

Există aici patru planuri posibile și vă rog să mă urmăriți cu multă atenție:

-          O situație reală este redată de o imagine adevărată;

-          O situație reală este redată cu o imagine falsă;

-          O situație fictivă este redată cu o imagine adevărată;

-          O situație fictivă este redată cu o imagine falsă.

Care dintre aceste planuri este cel al jurnalismului profesionist? Şi care al manipulării? Exact, doar în primul caz putem vorbi de jurnalism profesionist. În celelalte trei cazuri vorbim de manipulare. Unde credeți că se află cazul indicat de dumneavoastră?

Mai trebuie să facem o distincție foarte importantă: reproducerea unui accident la ProTV nu are deloc același statut în raport cu realitatea cu această fotografie din cramă, chiar și admițând că Antena3 ar fi omis, vai, din neglijență, să specifice că fotografia e falsă.

Ar fi prea mare ocolul prin teoriile imaginii în filosofia contemporană ca să explic aici de ce vă situați într-o mare eroare. Voi spune doar că dacă în cazul ProTV realizatorii au asumat și au prezentat de la bun început faptul că simularea este doar o reprezentare grafică a unei stări de fapt, în cazul Antenei3 nu a fost vorba nicio clipă de a atenționa telespectactorii că am avea de a face cu o ilustrare a unei realități și nu cu realitatea însăși. Una din regulile manipulării este tocmai să șteargă limitele dintre realitate și reprezentarea ei, să facă să treacă presupoziții, asocieri de idei sau situații ori imagini false drept realitatea însăși.

Apoi: faptul că doamna Kovesi ar fi spus că vor apărea imagini false nu este nicidecum un argument împotriva falsității imaginilor care au apărut după declarația ei. Nu există niciun fel de legătură cauzală sau logică între a spune că vor apărea imagini false și faptul că apar imagini false. Singura „legătură” e succesiunea temporală, care nu dovedește nimic.

Comiteți apoi o eroare de începător într-ale logicii, când din afirmația doamnei Kovesi, „pot apărea imagini false”, dumneavoastră deduceți că „ORICE imagine sau înregistrare ar apărea în cauză sunt falsuri”. Vedeți unde este eroarea? În trecerea nepermisă de la particular la general. Evitarea acestei eroare se învață în clasa a IX-a. Doamna Kovesi nu a spus: „toate imaginile care vor apărea vor fi false”, doar dumneavoastră deduceți asta.

La punctul 2 amestecați din nou planul mediatic cu planul penal. Și știți cui îi folosește această confuzie? Ați ghicit, Antenei3, acolo unde falsurile trec drept adevăruri, iar ilustrările drept probe. „Rostogolirea de photoshopuri” (înfiorător barbarism, de dragul limbii române nu mai folosiți această expresie monstruoasă”) are un singur scop: transformarea „jurnaliștilor” de la Antena3 în judecători, iar a telespectatorilor ei fideli și manipulați în membrii ai unui juriu adhoc. Ştiți mai bine decât noi, profanii, că tindem, ca societate, înspre indistincția între Ciuvică și Savonea, între Gâdea și Florea, iar nefericita dumneavoastră postare întărește această tendință.

Mai spuneți: „Atunci când vor apărea probele reale, nu le va mai crede nimeni, întrucât opinia publică este deja saturată de photosop. E atât de simplu!”. Cred că este cea mai nefericită și mai lipsită de temei afirmație a dumneavoastră din tot textul. E așa un amestec de speculație și argumente falacioase în ce spuneți încât mi-e și greu să-mi dau seama ce ați vrut să dovediți: că după 3, 5 sau 10 falsuri orice probă reală devine ea însăși necredibilă? Că e suficient să fie saturată piața cu falsuri ca să dispară orice șansă a adevărului? Ceea ce nu e deloc clar în ce spuneți este, pe de o parte, cine lansează aceste falsuri? Ghiță? Kovesi? Antena3? Au ei poziții egale sau similare în acest joc al falsului? Pe de altă parte, de ce confundați din nou planul fake-urilor grosolane de Antena3 cu cel al probelor juridice? Ce are una cu alta? Da, în lumea lui Gâdea și Ciuvică, ele sunt echivalente. Dar este acesta și punctul dumneavoastră de vedere? Nu vi se pare că reduceți procurorii și oamenii legii la statutul de telespectatori vulnerabili ai unui post de televiziune specializat în falsuri și manipulare?  

Surprinzătoare și dezamăgitoare e și încheierea textului, atunci când recurgeți la dojana moale de tip: „ar fi bine” și „ar trebui să nu”. Serios, după tot rechizitoriul din paragrafele anterioare, un asemenea final e ca o cădere în nas. Ați fost membru al CNA și știți dintr-o lungă practică ce înseamnă manipularea și ce efecte dezastruoase produce ea. Aceste efecte nu pot fi înlăturate cu „ar fi bine”, atitudinea noastră nu poate fi una de moralizare slabă, ci de denunțare categorică a unor practici violente de falsificare și mistificare a realității în scopuri de putere si dominatie.

E complet indiferent că azi e vorba de doamna Kovesi în acest fake ordinar. Dacă mâine va apărea o „ilustrare” cu dumneavoastră într-o postură indecentă sau degradantă, veți spune la fel, că ei doar au vrut să ilustreze indecența în care se scaldă de câțiva ani încoace CNA?

Sau de fapt este vorba despre o indecență și o umilință generalizată, cu care începem să ne obișnuim?...

Jaful secolului

Doar un miracol va salva România prin alegeri. Şi doar niște mistici închinători la moaște mai pot crede că doar votând vom schimba România. Pentru un motiv foarte simplu: noi încercăm să răspundem cu un gest politic, specific unei democrații, la o agresiune violentă, mafiot-criminală, a unei rețele de interese private asupra societății.

Acest grup s-a organizat politic doar ca să-și ofere un instrument mai eficient pentru a realiza cel mai nebun vis al unei bande de hoți: furtul secolului. Suntem martorii tăcuți, fricoși sau cumpărați ai celui mai mare jaf pe care îl cunoaște o țară în secolul XXI. La sfârșitul acestui jaf, dacă el va avea vreun sfârșit, o rețea criminală va reuși să-și însușească din avuția publică a României averi personale nemaivăzute, averi de zeci, poate de miliarde de euro. Rețeaua va și omorî pentru asta dacă va fi nevoie, ne-au demonstrat la 10 august că sunt gata s-o facă, dar până acolo va distruge toate instituțiile statului român (a mai rămas vreuna care să poată rezista azi agresiunii rețelei?); va schimba atâtea legi câte va fi nevoie ca să iasă toți basma curată, ba chiar compensați și recompensați după ce vor fi jefuit tot; vor cumpăra atâtea lichele și slugi de câte e nevoie, oameni lipsiți de orice competență, gata să execute orice ordin, dar și oameni cu niscaiva priceperi, de la finanțiști până la academicieni, dar dovedind verticalitatea unei râme.

Rețeaua va umple de bani sau de gaz toate gurile care vor îndrăzni să se deschidă; vor cumpăra toți profesorii din țară, toți medicii din țară, toți funcționarii din țară, toți demnitarii și diplomații, chiar dacă făcând asta îi vor îngropa, ne vor îngropa pe toți și vor îngropa generațiile viitoare în datorii. Va cumpăra (pardon, au cumpărat deja) toate televiziunile pe care vor fi transmise neîncetat Adevărul lor unic și divertisment de prost gust. Va îngropa în mită, în dosare sau în șantaje orice ziar și orice ziarist care va îndrăzni să pună întrebări incomode. Va hăitui, va linșa ori va îngropa în dejecții orice om care ar mai îndrăzni să rămână drept. Va destructura, dacă nu a făcut-o deja, orice formă de solidaritate în afara solidarității prin petiții virtuale și inutile.

Toți cei care astăzi, într-un fel sau altul, îndeplinesc o funcție în uriașa mașinărie de stat, justificându-și salariul prin aceea că lucrează pentru țară sau prin aceea că își fac datoria în mod cinstit, participă la implozia statului și a societății. Şi profesorii care predau și tac bucuroși că iar li s-a mărit salariul, și judecătorii care acceptă batjocura de a fi manipulați de o lichea pe post de ministru și de niște ciocli ai justiției pe post de legiuitori, dar și toți funcționarii care, precum un aparat circulator infectat, injectează în venele țării otrava corupției, hoției și obedienței. Până și ultimii diplomați care, voind să salveze ceva din onoarea terfelită de obrăznicia rudelor și amantelor analfabete care au împânzit instituțiile europene și ambasadele, până și ei nu fac decât să agraveze, prin chiar sacrificiul lor tăcut, agonia unui organism național muribund.

Nu știu dacă în răgazul care ne-a mai rămas până la următoarele alegeri pretins libere, e posibil vreun miracol. Furia cu care această bandă fură tot ce se poate fura și distruge tot ce mai stă în picioare în România este înspăimântătoare. Au furat o treime din semnăturile noastre, fără ezitare. Au așezat în fața plutonului de execuție pe toți cei care îndrăznesc să li se opună și au pus să apese pe trăgaci nulități să facă orice pentru notorietate, putere și bani. Vor împiedica prin orice mijloace, iar „orice” chiar înseamnă „orice”, pierderea puterii politice, prin care riscă să-și piardă puterea reală, aceea cu care se desăvârșește jaful. Nu au nicio credință politică, nicio ideologie, nici o convingere, nicio regulă, nu au nimic sfânt, chiar și Dumnezeu (în versiunea aurită) le devine complice la nevoie.

Poate că miracolul nu se poate produce decât ca o renaștere din ruinele născute dintr-o prăbușire totală. Dar cu siguranță el nu se va produce repetând incantațiile plângăcioase de tipul: „cât o să-i mai suportăm?”, „suntem un neam blestemat”, „nu ne mai facem bine” și alte supape care, odată eliberate, ne anesteziază și simțurile și rațiunea în fața jafului secolului.

Dar, să ne-o spunem din nou și din nou: oricât de mulți vom vota împotriva lor, nu vor pleca de la putere. Trebuie să facem și asta, trebuie să mergem toți să votăm. Dar mai trebuie să știm că pentru a-i alunga de la putere e nevoie de mai mult și de altceva.