PSD funcționează deopotrivă ca o rețea și ca o piramidă. Dispariția unui nod
de putere din rețea nu conduce la diminuarea ei, ci la redistribuirea puterii
în rețea. Este structura organizațională cu cea mai mare capacitate de
regenerare în societatea românească. Numărul celor plecați sau înlocuiți,
într-o organizație cu zeci de mii de membri (șefi peste șefi peste șefi), e mai
mic decât numărul degetelor de la o mână. În același timp, așa cum s-a văzut în
cazul voturilor în favoarea UMDR în cvasi-totalitatea localităților controlate
de PSD, ordinul venit de sus se transmite instantaneu și este executat fără
crâcnire până la ultimul element din ierarhia puterii.
Prin urmare, nici inteligența și nici direcția acțiunii politice nu s-au
schimbat fundamental. „Programul de guvernare” continuă să fie minciuna
ideologică absolută, din discursul căreia au fost temperate momentan câteva
accente: suveranismul, xenofobia, atacurile împotriva justiției. Dar acestea
sunt doar accente de discurs, nu și modificări de acțiune: toate deciziile, toate
ordonanțele și legile își fac în continuare efectul. Intervențiile de o rară
agresivitate ale miniștrilor de Interne și Externe, țâfna în sfârșit eliberată
a prim-ministrului și mai ales turul de forță din Parlament dau măsura unei
continuități oarbe, surde, neclintite în privința sensului și conținutului acțiunii PSD.
Dar s-a schimbat ceva fundamental: dacă această acțiune este încă legală
(pentru că are loc în spațiul unui joc definit ca fiind legal de chiar PSD și
instituțiile subordonate politic), ea a
încetat să mai fie legitimă. Puterea votului din 26 mai a reușit să separe categoric
ceea ce puterea PSD încerca să țină lipit cu forța, ba chiar să confunde în
mintea oamenilor de rând: legitimitatea și legalitatea („pentru că poporul ne-a
votat, e legal să facem orice”). Abuzând de legitimitatea obținută la alegerile
din 2016, PSD a modificat profund cadrul legal al puterii invocând de fiecare
dată această legitimitate.
Scrutinul de duminică a demonstrat că PSD a deturnat legitimitatea populară
pentru a o transforma într-o putere discreționară a unei organizații de partid
și a unui grup de interese. Iar electoratul și-a luat legitimitatea înapoi,
și-a revendicat propria putere, ceea ce deschide acum conflictul între popor și
putere și pune într-o lumină și mai evidentă violența cu care PSD a atacat și
continuă să atace toată arhitectura instituțională și legală a statului român.
E aproape liniștitor că PSD nu a fost capabil să reziste mai mult de o zi
în minciuna schimbării; asta ne-a vindecat foarte repede de iluzii și ne-a
trezit din euforie. De acum știm cu certitudine că PSD nici nu a guvernat și
nici nu guvernează pentru popor, ci pentru clica de la conducerea partidului,
că nu mai exprimă interesele populare, ci acționează împotriva lor. O putere
fără legitimitate fie devine tiranie, fie sfârșește prin a se prăbuși zgomotos,
atrăgând în această prăbușire tot ce a existat în jurul ei.
Refuzând să înțeleagă mesajul urnelor din 26 mai, PSD se pregătește pentru o
perioadă mai lungă sau mai scurtă de înstăpânire agonizantă asupra României. Rămas
doar cu sprijinul instituțiilor de dominație și control, partidul nu are la
dispoziție, pentru cel puțin un an de zile, până la alegerile locale, niciun
mijloc de a recâștiga legitimitatea acțiunii sale; dimpotrivă, aceasta nu va
înceta să se erodeze sub efectul ostilității profunde pe care a stârnit-o în
societate, accentuată de noua batjocorire a diasporei, sub efectul protestelor
care se vor înteți, al măsurilor haotice și lipsite de inteligență și mai ales sub
amenințarea unei pierderi tot mai importante de adeziune din partea celor pe
care, mituindu-i, de fapt i-a mințit și i-a furat.
Dar, cine știe, poate că așa arată moartea de bătrânețe în politică.
